Ca la noi, la nimeni – Portocaliii din Gorj şi de aiurea, ţuşti spre PMP-ul Tătucului!

237

Că foarte mulţi dintre membrii marcanţi ai PDL-ului şi ai guvernelor PreşBăsescu-Boc au tulit-o, la nivel central, spre fundaţia Mişcarea Populară, creată de Ioana Băsescu – şi brevetată la OSIM -, la imboldul Tătucului nu mai este o noutate. Şi uite-aşa, Partiduleţul Mişcarea Populară este înscris le tribunal şi are propria-i listă pentru alegerile europarlamentare.
Aud analişti politici cu experienţă ce lansează semnale false. Cică PMP-ul nu va lua decât 2-3% din sufragiile electoratului ce se va prezenta în 25 mai la urne. Nici eu nu aş dori să fie un procent mai mare. Dar una este să-şi manifeşti vrerea şi alta să iei în calcul realitatea de fiecare zi. Şi aici nu mă refer numai la zisa cronicarului moldovean Grigore Ureche, parcă, aceea cu „proşti, dar mulţi!”
Trăiesc mai mult la ţară, deci într-un mediu destul de pestriţ şi plin de neprevăzut. Comuna ar fi frumoasă dacă ar fi bine gospodărită. Populaţia-i îmbătrânită, majoritatea tinerilor neavând de lucru sau sunt plecaţi în străinătate. Unde iarăşi nu-s câinii cu covrigi în coadă. Înainte de Sfintele Paşti, un consătean serios şi cu serviciu s-a luat după un terchea-berchea şi a plecat la muncă în Ungaria. I se promiseseră echivalentul a 3.000 de lei simbrie, masă şi casă. Başca şi carte de muncă. Când colo, carte de muncă ioc, cazare într-o hală cu paturi fără saltele, cu mâncarea să se descurce, iar salariu în forinţi, doar cam cât să se facă de 700 lei. Omul s-a urcat în primul tren, fără bilet şi a plătit din mers, ca să nu scape trenul, numai până la Arad. Unde-a fost dat jos. Am dat numai un exemplu trist, veţi zice. Or exista şi altele cu mult mai fericite, deşi se ştie că şi Spania, Italia ori Franţa n-o duc foarte bine. De unde şi vorba populară: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta.” Unde guvernanţii din aceşti ultimi doi ani au mai făcut şi promit să mai creeze locuri de muncă.
Dar, cer scuzele de rigoare, căci m-am cam depărtat de subiect. Pe vremea când era rău, deşi nu era rău să fie bine!, PDL-ul trecea în Gorj şi numai ca a doua forţă politică după PSD. Spuneam mai la începutul acestor rânduri că iepurii portocalii de la Bucureşti fug spre PMP-ul Tătucului Traian Băsescu. Cel dat pe mâna Elenei Udrea.
Nici dacă m-aţi fi picat cu ceară nu-mi puteam închipui că situaţia este aidoma şi-n mediul rural. Nu-mi trecea deloc prin cap că un ditamai secretar executiv al organizaţiei PDL pe comună să fi trecut cu arme şi bagaje la (im)popularii celui care a dat şi numele Regimului Băsescu. În loc să i se spună amicului: „Costică, Costică fă lampa mai mică!”; Costi al nostru se ocupă de vreo două luni cu organizarea PMP-ului local.
Cât despre cine-i în fruntea PMP-ului Gorj, tăcere mormântală. Pur şi simplu secretomanie. Nici fuga cealaltă, de la PDL-ul comunal, n-am aflat-o prea uşor. Ci promiţând tăcere… Ei bine, cu riscul de a greşi, am impresia că în spatele PMP Gorj nu-i altul decât Marinuş Condescu. De nu-i adevărat, îl rog pe Marin Condescu să conteste aceste rânduri.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here