Au trecut trei ani și jumătate, vreme în care din sloganurile fostului candidat la alegerile prezidențiale din decembrie 2014 s-a ales praful. Mai precis, am rămas cu praful de pe tobă.
Se promisese o Românie a lucrului bine făcut și nu s-a schimbat nimic. Ba și din sloganul “politică altfel” nu ne-am ales cu nimic. Ca și Noul PNL, partidulețul deloc liberal, ci membru al Partidului Popular European, cum dealtfel este și Herr Iohannis sau fostul șef, al “Guvernului meu”, anostul Dacian Julien Cioloș, actualul locatar vremelnic al Palatului Cotroceni nu s-a remarcat prin nimic. Doar printr-o ură viscerală împotriva PSD și a ex-contracandidatului la prezidențiale, Victor Ponta. Pe care-l vrea neapărat condamnat într-un dosar cusut cu ață albă de DNA-Kovesi!
Sătul să se plimbe prin București ori pe ruta Sibiu-București și retur cu mașini luxoase, în spatele unor geamuri fumurii, însoțit de suita alcătuită din SPP-iști, omul cu ochelari de soare, nu de cal, și-a adus aminte că este un biciclist pasionat. Încă de pe vremea când făcea naveta pedalând între Agnita și Sibiu, visând că de o va lua de soție pe domnișoara Carmen, fiica unor blănari foarte bogați, care făcea bani morman din meditații la limba engleză va avea o viață tihnită. Că meditațiile la fizică nu prea se căutau. Apoi s-a făcut primar de Sibiu și președinte al Forumului Democrat German, moștenitorul de drept al celui numit la fel, care aparținuse naziștilor. S-a murdărit cu retrocedările ilegale ale proprietăților FDG, scos în afara legii și consfiscate de Regatul României.
Lunea trecută, profitând de soarele primăvăratec, Herr Iohannis a ieșit cu bicicleta prin Parcul Herăstrău și, ca imagine, nu-i stătea rău deloc. A oprit la Arcul de Triumf pentru o conferință de presă cu jurnaliștii agreați de el. A descoperit că Bucureștiul are o circulație infernală, indiferent de sezon. Deh, Capitala nu-i așa de ieri, de azi, iar vorba Gabrielei Firea, Sibiul are o populație cel mult cât o jumătate de sector bucureștean.
Herr Iohannis a recidivat miercuri, când a plecat tot cu bicicleta din cartierul Primăverii, pe Calea Victoriei, spre Palatul Cotroceni. Mândrețea de bărbat de stat degeaba nu avea de ce să se teamă. Îl însoțeau alți bicicliști SPP-iști. Zâmbea a scrâșnet de Președinte, știind că-i fotografiat și plebea se va bucura de cât de popular(repet, membru al PPE!) începe să se dea spre a-și drege imaginea șifonată. Ca politician. Cu o bicicletă scumpă, probabil Mercedes, se grăbea spre o mediere nelalocul ei între Guvern și BNR! Ratată. Întrucât la acea oră una dintre părțile unei medieri necerute de nimeni se afla la Tel Aviv și se conversa cu premierul Beniamin Netaniahu. De ce lipsea prim-ministrul Viorica Dăncilă? Pentru că, deși a sunat-o mai marele din Dealul Cotrocenilor, ea a explicat că este în Israel. Bine, atunci trimiteți ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, sau pe vicepremierul Viorel Ștefan. “Nu vine nimeni, ne vedem noi doi!” Așa a spus primul ministru Dăncilă, supărat că i se dictează ce nu dorește. “Și eu ce fac?”, a îngăimat pe ton împăciuitor Klaus Werner Iohannis. “Ce vină am eu că nu am fost anunțată din timp”, a replicat Viorica Dăncilă. Grea lovitură pentru politicianul biciclist și imaginea lui! Și, uite așa, i-a cerut Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să-l ia cu el și pe Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Culmea, nici Iohannis și nici Isărescu nu au făcut declarații publice.
Doar Administrația Prezidențială a confirmat întâlnirea, cu “medierea” între Mugur Isărescu și Florin Georgescu!
S-ar putea afirma că Viorica Dăncilă a jucat tare. Sigur. Sau și mai sigur este că Klaus Werner Iohannis joacă din ce în ce mai prost. A declarat că “se simte confortabil ca președinte”. Confortabil este oricum ar da-o altceva decât Președinte responsabil!
Ion PREDOȘANU
P.S. Am auzit că s-a mai inventat și Academia SRI avându-l Rector pe Generalul Adrian Ivan. Altă Academie, alți bani, altă sursă de cadre securistoide cu profesori de teapa Gen.(r) Florian Coldea. Oare societatea românească se va mai face bine vreodată? (Ion Predoșanu)