Ca la noi, la nimeni – Ordonanța pe energie, aproape reșapată!

705
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără să avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea de pe vremea războiului din urmă…(…) N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se află țara noastră în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar și astăzi de lipsa banilor de pe piață.”
Ion Luca Caragiale

Încă de astă vară, Guvernul Ciucă se tot chinuie să elaboreze Ordonanța de Urgență a Guvernului care să rezolve grava situație cu facturile la energia electrică, ajunse la sume astronomice din pricina scumpirilor repetate ale prețului energiei electrice.
CHINURILE FACERII UNEI OUG CORECTE! Au existat trei OUG succesive, de plafonare-compensare, una mai beteagă decât cealaltă. Și nici a patra OUG pe energie nu-i perfectă, întrucât au fost uitate unele domenii sensibile care să se bucure de ea. Astfel încât, rămâne ca ea să fie dreasă, adică reșapată, în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, care-i și forul decizional. În varianta șchioapă a Ordonanței de Urgență a Guvernului pentru reglementarea ori semi-reglementarea energiei fuseseră uitate ca beneficiare bisericile diverselor culte legale în România, spitalele, școlile, Metrorex și serviciile publice.
INUTILUL PURTĂTOR DE VORBE AL GUVERNULUI. Cum comunicarea prin purtătorul de vorbe al guvernului, Dan Cărbunaru, pare o chestiune benevolă și, uneori, după ureche, jurnaliștii l-au pândit pe prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, pe holurile Parlamentului și l-au înghesuit cu niscaiva întrebări.
Premierul Nicolae Ciucă a spus, marți, că miercuri(adică astăzi, n.m. I.P.) va avea loc întânirea tripartită la Guvern și se va stabili, împreună cu partenerii sociali, tot ceea ce ține de majorarea salariului minim. El a mai precizat că în acest moment, se lucrează la nivelul structurilor de specialitate.
„Este în analiză și ne dorim ca din acest pachet săa sigurăm pe cei care au pensiile cele mai mici să putem să asigurăm o creștere graduală”, a spus Nicolae Ciucă.
Despre acel ajutor care se dă o singură dată, Nicolae Ciucă a menționat că „în momentul de față este o cifră pe care nu o pot transmite”.
Cât despre majorarea salariului minim, Ciucă a zis: „Mâine vom avea întâlnirea tripartită la Guvern și vom stabili împreună cu partenerii sociali tot ce ține de majorarea salariului minim.
CONTINUĂ CONSOLIDAREA ECONOMICĂ. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat tot marți că într-o situație destul de complicată, la nivelul Guvernului, s-a reușit luarea unor măsuri „care asigură continuarea consolidăriie conomice.”
„Dați-mi voie să subliniez datele foarte bune pe care le-a comunicat Institutul Național de Statistică.(…) Avem creștere economică și pe cel de-al treilea trimestru, o creștere economică de aproximativ 4% în comparație cu primele 9 luni ale anului trecut și doresc să-i asigur pe cetățenii români că facem tot ce este posibil astfel încât să putem să menținem această evoluție și să asigurăm că vom trece cu bine prin această situație deosebit de complicată”, a mai spus premierul la Palatul Parlamentului.
În comunicatul Institutului Național de Statistică, date publicității chiar marți, se afirmă: „Economia a crescut cu 1,3% în trimestrul trei și avem o creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
ION PREDOȘANU

P.S. VEȘTI-ȘOC DE LA PRIM-MINISTRUL CIUCĂ. La încheierea acestor simple note, deși marțea e cunoscută ca fiind a celor trei ceasuri rele iată cu nu-i tocmai așa, ci doar o superstiție. Veștile șoc vin tot de la Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Specialiștii lucrează la crearea unei anvelope ce va permite majorarea pensiilor cu 15%, iar salariul minim brut va ajunge la 3.000 de lei, păstrându-se facilitățile anterioare. Adică, la mărire, antreprenorii au fiscalitate ZERO pentru 200 de lei. Iar dacă doresc să mai crească salariul minim cu încă 200 de lei nici banii aceștia nu vor fi impozitați! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here