Ca la noi, la nimeni – Nu “noul PDL”, ci “voia DNA” schimbă Guvernul Ponta!?

412

În timp ce pe şestache s-au strâns semnături pentru o nouă lege a pensiilor speciale de care să se bucure parlamentarii – culmea, avizată şi de Guvern!!! – se ţes posibile alianţe parlamentare spre a se ajunge fără alegeri la Palatul Victoria.
Supărată că preşedintele Iohannis a refuzat să se amestece în asemenea lucruri necurate şi neconstituţionale, duduia Alina Gorghiu-Dej nu se opreşte din critici la adresa a tot ce face Cabinetul Ponta, încercând ca şi celălalt copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, o curte asiduă UDMR. Mai mult, Vasile Blaga a scăpat din guriţa lui proprie şi personală o perlă în sintagma “Noul PDL”.
Şi cum toţi membrii Guvernului Emil Boc, cu excepţia Elenei Udrea, au funcţii importante în revopsitul din portocaliu în popular European a actualului PNL sunt exceptaţi de la controalele DNA, este clar că nu se face dreptate până la capăt aşa cum promis-a fosta USL, câştigătoarea alegerilor parlamentare din 2012!
Primul partid parlamentar ce se va prezenta, astăzi, la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis este PSD.
Pe lângă stadiul elaborării legilor promise la precedenta consultare, prim-ministru şi preşedintele PSD, Victor Ponta, şi-a mai anunţat disponibilitatea “să facem un parlament mai restrâns ca număr, mai performant şi mai legitim”. Doar că, până atunci, se impun a fi elaborate amânatele legea electorală şi legea fundamental a României, adică mult aşteptata Constituţie!

Acelaşi Victor Ponta, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor ce vizau data până la care actuala alianţă de guvernare va fi la Palatul Victoria, a făcut o glumă cu DNA, de voia căreia depinde durata Cabinetului Ponta. Şi dacă nu-i chiar o glumă?!
Astfel, premierul Victor Ponta a declarat în glumiţa cu pricina că depinde şi de “voia DNA-ului, dacă îşi termină mandatul în 2016”. Tot el a amintit şi că şi-a permis o glumă. Precizând, totodată, că majoritatea parlamentară actuală care sprijină Guvernul funcţionează şi că întenţia este ca mandatul să fie încheiat la termen, anul viitor, doar alegătorii vor decide viitorul Guvern.
Ion Predoşanu
    
P.S.  Un moderator de televiziune clujean a avut un dur schimb de replici cu fostul Traian Băsescu, căruia i-a zis textual: „Eu am trăit şi în timpul lui Ceauşescu, a fost un preşedinte mai bun ca dumneavoastră!” (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here