Ca la noi, la nimeni – Moțiune de cenzură sau Noul PNL de uzură!

660

Țara se află într-o situație complicată. Numită de unii comentatori ca războiul româno-român. Unul alimentat de chiar acela – preș. Klaus Werner Iohannis – care ar trebui să fie un moderator neutru între partide și garantul respectării Constituției. Pe care o încalcă primul, cu nonșalanță.  Ori el conduce după principiul autoritarist ”așa vreau eu!” Declarându-se încă de la preluarea mandatului ca dușman al PSD. L-a forțat să demisioneze pe fostul prim-ministru Victor Ponta, pe atunci președinte al PSD, și încearcă acum să-l distrugă pe mult mai tenacele Liviu Dragnea, președinte al PSD și Președinte al Camerei Deputaților.

KO de la CCR. Preș. Iohannis joacă un fel de ping-pong cu Curtea Constituțională a României, la care tot trimite cele trei legi ale justiției, adoptate de Parlament, spre reexaminare, deși acest lucru excedea cadrului legal în care o putea face. Repetatele palme primite din partea CCR nu-i mai folosesc la nimic lui Herr Klaus Werner Iohannis, care recunoaște că așa vrea El.  Să întârzie pe cât posibil promulgarea și intrarea în vigoare ale celor trei legi ale Justiției, atât de necesare. Și marți, deh, trei ceasuri rele, a fost făcut KO de CCR, printr-o nouă decizie davastatoare. Numai că el nu respectă nici deciziile CCR și nici Constituția României!

PLÂNGERE PENALĂ PE NUMELE PREȘEDINTELUI! Cetățeanul Cătălin Stoichiță, finul lui Mariean Vanghelie, a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva președintelui Klaus Werner Iohannis pentru abuz în serviciu, adică nerespectarea hotărârilor judecătorești. Și anume că nu a semnat Decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA.

ÎNTREBAREA LUI LUCIAN BOLCAȘ. Avocatul Lucian Bolcaș nu este de acord ca președintele României, Klaus Werner Iohannis, să se plimbe cu bicicleta de Ziua Drapelului Național în loc să fie la festivitatea organizată la Cercul Militar Național. “Vreau să remarc un lucru. Astăzi(marți, n.m. I.P.) este Ziua Drapelului Național. Până și președintele Traian Băsescu s-a prezentat la Cercul Militar, a îngenunchiat și și-a sărutat drapelul național. Domnul președinte Klaus Werner Iohannis se plimbă cu bicicleta. Al cui președinte o fi omul ăsta?”, a declarat avocatul Lucian Bolcaș la România TV.

ZIUA ȘI DEMISIA DIN NOUL PNL! După ce luni, o doamnă senator trecuse cu arme și bagaje din Noul PNL la PSD, chestiunea s-a repetat și marți.  Ieri, deputatul Daniel Olteanu, la o lună de zile de la demisia din Noul PNL, s-a înscris în ALDE!

ARITMETICA CLARĂ A LUI KELEMEN HUNOR. Marți, liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a mai întâlnit încă o dată cu pretinsul lider liberal Ludovic Orban. “Am avut o întâlnire în cursul zilei cu președintele PNL, Ludovic Orban. Am discutat un pic despre situația politică, am luat-o așa, foarte sistematic, matematic. Și am adunat tot ce se putea adunat la un loc, ca să vadă toată lumea, și el, să văd și eu cam unde suntem.  Maxim 194-195 de voturi, dacă nu ținem cont de nimic. Până la 233 mai sunt multe voturi lipsă. În acest moment, Opoziția, completată eventual cu o parte dintre minorități, nu are șanse să dărâme Guvernul. Am discutat un pic și despre ce ar fi, ce s-ar întâmpla după. Sunt vreo 3-4 variante prezentate de Ludovic Orban, de ieșire dintr-o situație care eventual după căderea Guvernului ar trebui rezolvată și cu asta am terminat discuția”, a declarat Kelemen Hunor, marți, la Parlament.
ION PREDOȘANU

P.S. Același om cu scaun la cap, Kelemen Hunor a mai adăugat că “Fără PSD, fără ALDE, fără ruperea coaliției nu se poate dărâma, indiferent ce se spune, pentru că cifrele nu mint”.(Ion Predoșanu)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.