La pomul lăudat să nu te duci cu sacul mare, zice o veche zicală populară. Ploaia de laude ce a căzut la rădăcinile candidatului liberal la alegerile prezidenţiale de anul trecut ar fi putut creşte un preşedinte ca şi Klaus Iohannis, care promisese că îşi va dedica activitatea pentru prosperitatea ţării, prin sloganul acela bine ales al României lucrului bine făcut.
Din nefericire, omul nu avea şi încă nu are experienţă politică. Şi de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Şef al Administraţiei prezidenţiale este un neica nimeni, pre numele lui de fost ziarist ultramediocru la ziarul AZI, Dan Mihalache. Unul ce-a zbughit-o în politică, la PSD şi mai apoi la PNL. Şi cum se promovează mediocrităţile, normal, Dan Mihalache a avut funcţii importante şi în PSD-ul lui Adrian Năstase şi în PNL-ul lui Crin Antonescu, încăput intempestiv pe mâinile ex-primarului de Sibiu, Klaus Iohannis.
Marea promisiune Iohannis ne-a dovedit că nu ştie să-şi facă echipă, fiind părăsit până acum de Consilierul pe probleme de securitate naţională – George Scutaru, aflat pare-mi-se, după gratii şi de purtătoarea de cuvânt Niculescu-Bran, demisionară din motive personale. Unele imputabile şi lui Klaus Iohannis, preşedintele obişnuit să comunice cu presa mai mult pe Facebook decât prin conferinţe de presă organizate după cum visa ex-purtătoarea lui de cuvânt, adusă cu pompă taman de la Paris, via BBC.
Nu-i vorbă, că nici fostul preşedinte n-a făcut echipă formată din profesionişti. Prin ţările cu democraţie reală, preşedinţii se retrag din politică. Mafiotul de Traian Băsescu nu! Ba trece pe la PMP, mititelul partid făcut cadou puşcăriabilei Elena Udrea. Ba pe la televiziunile ce-l mai bagă-n seamă. Unde, ca orice dictator nesăbuit, se dă-n stambă.
Dictatorul T. Băsescu n-a fost preşedintele României decât în acte. Şi n-a lăsat nimic bun în urma lui. Statul de drept şi justiţia independentă erau doar vorbe de clacă. Pe care le contestă acum. Şi se miră ca proasta-n bâlci cum e posibil ca trei oameni din echipa lui să-i aresteze pe alţii trei!
Inexplicabilă, doar până la un punct, rămâne cum actualul preşedinte Klaus Iohannis nu numai că nu i-a demis pe cei trei care arestează: Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi pe Livia Stanciu, adică preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Care-a avut tupeul să afirme că instituţia condusă de ea – ÎCCJ, până mai ieri anexa lui T. Băsescu – va fi parteneră a DNA!!!
Ceilalţi trei oameni din echipa Băsescului, pe care Zeus îi consideră imaculaţi, sunt penalii: Elena Udrea, Cabinetul doi al Regimului Băsescu, Alina Bica, mafioata pusă procuror şef la DIICOT şi Horia Georgescu, şeful ANI, care tria oamenii politici ca un veritabil şef de cadre al lui Il capo di tutti capi.
În condiţiile în care cei trei şefi ai cătuşelor sunt în libertate, deşi făcuseră parte din aceeaşi echipă cu cei trei penali, înseamnă că Regimul Iohannis e doar o continuare a Regimului Băsescu. Mă-nşel cumva?
Ion Predoşanu