Ca la noi, la nimeni – Iohannis şi Cioloş, pe tobogan!

278

Încă de la începutul mandatului său de preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis şi-a dorit „Guvernul meu”. Unul promis PNL-ului şi care l-ar fi avut prim ministru desemnat pe Cătălin Predoiu. N-a fost să fie şi Iohannis a forţat Constituţia, profitând de slăbiciunile PSD şi ale PNL, cu complicitatea cărora a instalat total nedemocratic un prim ministru pretins tehnocrat, Dacian Julien Cioloş.
Preşedintele Iohannis merge la Parlament şi vorbeşte ce vrea, ori de câte ori doreşte, în funcţie de interesele sale de moment sau de ce crede că ar da bine în faţa străinătăţii. În schimb, primul ministru Dacian Julien Cioloş este chemat ori invitat de acelaşi Parlament. Care parlament, fie vorba între noi, îi cântă-n strune. Nici preşedintele României nu se amestecă în treburile „Guvernului meu”, deşi pe vremea primului ministru Victor Ponta se strâmba la mai toate măsurile Cabinetului Ponta. Păcatul cel mare e acela că nimic dintre promisiunile sale electorale nu se vede. Face cheltuieli mari cu modernizările din Primăverii, de la Snagov şi Cotroceni, dar mai ales cu multele sale călătorii cam fără niciun rost. Mă refer la cele de peste hotare, nu la acelea de la sfârşitul săptămânii la Sibiu, când blochează circulaţia şi este înjurat de şoferi prin claxonare.
Dealtfel, măcar dacă nu are un program de ţară – nici Iohannis, dar nici Cioloş (care are scuza că mandatul său e limitat la un an!) – ne-am fi aşteptat să se mişte ceva în privinţa autostrăzii Piteşti-Sibiu. Una cerută insistent de firma Renault, care-a avertizat că va lua o decizie radicală cu privire la viitorul Uzinei româneşti Dacia, dacă autostrada Piteşti-Sibiu nu va fi gata până în 2020! Şi iată că Renault n-a glumit, anunţându-se o veste catastrofală pentru Uzina Dacia, de la Mioveni. Firma franceză va investi 900 de milioane euro în Maroc. Semn că n-a glumit, iar cuplul Iohannis-Cioloş n-a mişcat un deget pentru a evita această adevărată catastrofă pentru industria românească de autoturisme.
Preşedintele Klaus Werner Iohannis încă se menţine pe primul loc în topul încrederii în personalităţi publice, într-un sondaj INSCOP, realizat la comanda ziarului Adevărul în perioada 21-28 martie. În scădere sunt şi Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi primul ministru, Dacian Julien Cioloş.
De vinerea trecută s-a declanşat un conflict Iohannis-Isărescu, din momentul în care Preşedintele României a cerut reexaminarea Legii supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar. În felul acesta, Iohannis opreşte visul de mărire al lui Isărescu, care prin această lege ar fi devenit un fel de „controlor al Guvernului”. Şi bine a făcut!
Preşedintele Klaus Werner Iohannis se află la 51,2 % procente de încredere multă şi foarte multă în luna martie, faţă de 59,8% în noiembrie anul trecut. Mai noul său inamic, Mugur Isărescu are 36,1% încredere multă şi foarte multă în luna martie, faţă de 40,4% în noiembrie 2015. Şi primul ministru Dacian Julien Cioloş este în cădere liberă cu 30,4% încredere multă şi foarte multă, faţă de 32,6% în noiembrie 2015. Surpriza este că pe locul patru îl găsim pe George Maior, cu 27,3% încredere multă şi foarte multă, deşi domnia sa este Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Îl urmează Victor Ponta, finul naşului său de cununie, cu 23,3% faţă de 20,2% în luna noiembrie 2015. Şi ca să încheiem lista personalităţilor aflate în sondaj: Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, are 22%, iar pe locul şase o altă surpriză – Gabriela Vrânceanu Firea, inclusă pentru prima dată pe lista încrederii în personalităţile publice măsurată de INSCOP. Insensibili la adevăratele probleme ale cetăţenilor, preşedintele Klaus Werner Iohannis şi primul ministru, Dacian Julien Cioloş, principalii beneficiari ai unui Proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care „Guvernul meu” doreşte să mărească iar salariile bugetarilor, fără a le mări lefurile şi celor cu venituri mici, riscă să mai coboare pe toboganul încrederii în personalităţile publice. Dacă Iohannis mai are timp să-şi revină până la finele mandatului, Cioloş ar fi bine să se trezească repede. Aseară, la Palatul Cotroceni, la ora 18,30, cuplul de taină şi de ocară Iohannis-Cioloş s-a întâlnit la săptămânala lor întrevedere.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here