Părinţii noştri şi mai ales bunicii îi tot aşteptau pe americani, să ne scape din ghearele ruşilor. Adică ale bolşevicilor, în braţele cărora ne lăsaseră alde Roosvelt şi Churchill. N-au mai venit decât după 50 de ani. Dar n-au venit decât pentru interesele lor de a sta înfipţi în coasta ruşilor. Dacă nu mă-nşel, la Deveselu fusese Armata Roşie ce avea o bază pe-acolo şi un radar. Între timp, cu chiu cu vai şi cu preţuri enorme – privatizări oneroase şi alte cele – România a devenit membru NATO şi ţară membră a Uniunii Europene. Ne-am bucurat până peste poate, de parcă ne luase Dumnezeu de un picior. La aeroportul Mihail Kogălniceanu este armată americană, cam demultişor. Doar că-i considerat, ca şi Deveselu, un teritoriu aflat între graniţele ţării noastre. Relaţiile de bună credinţă, din partea noastră nu şi a lor, cu Uniunea Europeană şi cu NATO sau cu Statele Unite ale Americii ar trebui să condiţioneze şi oareşcari pretenţii de mai bine şi pentru România. Minciunelele că suntem sprijiniţi ne strică. Plătim tribut, adică o importantă contribuţie bănească, la Uniunea Europeană la fel ca pe vremuri la Înalta Poartă sau către fosta URSS. De la Uniunea Europeană primim fonduri nerambursabile, dar numai când vrea Bruxelles-ul. În primele şase luni ale guvernării tehnocrate – înţesată cu mulţi funcţionari români, după nume, ai Comisiei Europene – nu se primise nici măcar un euro. Abia când s-au împlinit 180 de zile ale Guvernului Cioloş, prilej de mic bilanţ, s-au deblocat fondurile POSDRU. Marile aşteptări din partea parteneriatelor cu Statele Unite ale Americii – vioara întâia în NATO – veţi vedea că se vor lăsa aşteptate. Mult şi bine. De fapt, rău pentru noi. Există forţe terestre ale SUA pe teritoriul României şi, aparent, ne dau o oarecare siguranţă în faţa pericolului şi ameninţărilor Federaţiei Ruse, condusă de Ţarul Putin. În Marea Neagră, împreună cu Bulgaria şi Turcia, România are flotă. Atâta cât are şi uneori e prezentă şi forţă navală americană. Dar NATO, adică armata americană, poate fi percepută şi ca forţă de ocupaţie, precum era odinioară Armata Roşie. De care-am, scăpat prin 1958, pare-mi-se. De NATO şi de armata americană nu ne mai scapă nimeni. După ce s-a inaugurat Scutul de la Deveselu, unde preşedintele Klaus Iohannis n-a participat din motive care ne scapă, băgăm de seamă că primul ministru Dacian Cioloş e luat drept un personaj important. Mintenaş a fost invitat la Washington, unde s-a întâlnit cu vicepreşedintele Joseph Biden. Bravo lui. I-a luat în delegaţie şi pe ministrul Energiei, Victor Grigorescu, dar şi pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Minunat, veţi zice. Premierul Dacian Cioloş a avut mai multe întâlniri, în SUA, unde-a prezentat oportunităţile de investiţii în industria auto, IT, agricultură şi energie.
Împreună cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, au prezentat secretarului american pentru Energie structura sectorului energetic românesc, bazat pe un mix de resurse strategice pentru a atrage noi tehnologii și capital american la exploatarea acestora. Foarte frumos. Mă gândesc că-i vorba de resursele din Marea Neagră şi nu de gazele de şist. Din pricina cărora şi-a rupt gâtul fostul prim ministru, Victor Ponta, tot în urma unei întâlniri cu vicepreşedintele Joseph Biden. Evident, ne bazăm pe un comunicat al Agerpres, întrucât americanii au fost zgârciţi în declaraţii şi, oricum, Joseph Biden nu a agreat declaraţii comune cu primul ministru, Dacian Cioloş. Mai fezabilă mi se pare colaborarea posibilă în domeniul agriculturii şi comerţului. Agerpres zice: „România a reinstaurat condiţionalităţile de siguranţă alimentară, astfel încât să poată reîncepe exportul de carne de porc şi alte produse alimentare pe piaţa americană. Alte discuţii au vizat efectele pe care Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii le-ar genera în plan bilateral”. Cu tot scepticismul nostru, să de Domnul să fie bine! Că rău şi speranţe deşarte au tot fost.
ION PREDOŞANU
