Ca la noi, la nimeni / Gest controversat, pledoarii neaşteptate!

519

Motto: “Diplomaţie: arta de a-i lăsa pe alţii să facă de bună voie… ceea ce le spui tu.” Abraham Lincoln

Aflat la summit-ul Uniunii Europene de la Bruxelles unde s-a discutat despre Brexit, preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a avut parte de un mic incident greşit interpretat de presa britanică antieuropeană.
Pentru a auzi mai bine întrebările jurnaliştilor, preşedintele României a încercat să se apropie de aceştia, dar steagul Marii Britanii îl incomoda. Aşa că a pus mâna pe el şi l-a dat la o parte, continuând apoi să dea declaraţii. Iohannis a fost pus în această situaţie de premierul Belgiei, care-a plecat de la conferinţă şi a revenit, răzgândindu-se şi ocupând locul preşedintelui României.
Internauţii au reacţionat imediat după publicarea filmuleţului, o parte dintre ei fiind revoltaţi, în timp ce alţii spuneau că gestul lui Iohannis reflectă exact ceea ce înseamnă Brexit-ul. „Gestul preşedintelui român de a mişca steagul britanic la conferinţa de presă din această dimineaţă compară perfect realitatea Brexit-ului”, a scris un internaut.
În timpul declaraţiilor de presă de după summit-ul celor 27 de şefi de stat, preşedintele Iohannis a vorbit despre negocierile privind Brexit: „Nu se poate să avem la început simultan negocieri pentru ieşire şi pentru situaţia de după. Relaţia dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie nu poate fi negociată simultan cu ieşirea ordonată, cum spunem noi.(…) Nu sunt de acord să se negocieze sectorial şi bilateral. Uniunea Europeană 27 trebuie să fie unită, să negocieze pe o singură voce şi rezultatul nu poate să fie unul pe bucăţele.(…) Toţi pentru unul, unul pentru toţi şi nimic nu este agreat până nu se agreează totul”, a explicat şeful statului român.
Imaginile au făcut înconjurul lumii şi au stârnit comentarii foarte dure la adresa României. Ziarul britanic antieuropean Express şi-a intitulat un articol „Un gest meschin”. Dimpotrivă, „Faptul că preşedintele României a mutat steagul Marii Britanii la o conferinţă de presă a Uniunii Europene rezumă perfect Brexit”, au notat jurnaliştii din presa internaţională.
Şi totuşi, cele 27 de state membre vor avea grijă să-şi negocieze condiţii pentru cetăţenii lor care muncesc pe teritoriul Marii Britanii, la fel cum a votat şi preşedintele Klaus Iohannis.
În plus, preşedintele României a venit cu propunerea ca sediul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care se pregăteşte să se relocheze din Londra, să-şi mute sediul la Bucureşti. Treabă pentru care, guvernul Grindeanu are obligaţia să găsească şi să ofere de urgenţă un sediu Agenţiei Europene a medicamentului, până cel târziu în toamnă.
Dar să se grăbească întrucât sunt multe oraşe ce se bat pentru a găzdui sediul EMA. Agenţia Europeană a Medicamentului are aproape 900 de angajaţi, un buget de 322 milioane euro pe an şi, totodată, este capabilă să strângă anual la reuniunile sale circa 36.000 de experţi invitaţi, fiind cea mai mare instituţie a Uniunii Europene, găzduită, în prezent, de Marea Britanie.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here