Ca la noi, la nimeni – Furtuna urii

590

În după amiaza zilei de duminică, după ora 14,00, aflam de pe internet că site-ul realinatea.net sau cam așa ceva indica, conform unui exit-poll aceeași ordine a partidelor la alegerile europarlamentare pe care o știm și la ora când scriu rândurile de față: PNL, PSD și Alianța USR-PLUS. S-o creadă proștii, știut fiind că singurul exit-poll fusese aprobat de către Biroul Electoral Central pentru seara la ora 21,00, în realizarea prestigioaselor case de sondare CURS și AVANGARDE. Numai că vorba Tătucului Stalin: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Iar numărătoarea s-a făcut de către STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale -, cu niște softuri ce pot fi deocheate. Ori programate rău de tot. Așa cum vrea comanditarul. Adică mai marele peste SRI, STS, SIE și alte structuri de forță ori din justiție. Și totuși, există temeri în PSD că partidul ar putea să fie aranjat până la urmă chiar să ocupe locul trei.
Seara de duminică, până târziu în noapte, n-a adus nimic deosebit. Râsul cinic al încă președintelui Klaus Werner Iohannis, aflat în campanie prezidențială cu startul lansat, dar furat cu pretinsul referendum, umplea ecranele televiziunilor. Veselie mare și entuziasm imens la Noul PNL și la USR, unde s-a pripășit și Dacian Julien Cioloș. Unul ce va juca rolul de iepuraș în campania prezidențială și se va retrage în turul doi, ca să-l numească Preș Klaus Werner Iohannis a doua oară premierul „guvernului meu II”.
Luni, a avut loc o ședință a completului cel judeca pe președintele PSD, Liviu Dragnea, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Liderul social-democraților avea alte așteptări și conta pe conștiința celor cinci judecători din complet. Mai ales că este un om optimist din fire și care făcuse mult bine semenilor săi. Așa cum propovăduia Părintele Arsenie Boca, supranumit și Sfântul Ardealului, „A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt.” Iar omul Liviu Dragnea i-a ajutat pe pensionari să câștige un pic ,mai mult, a ridicat salariul minim pe economie, le-a oferit demnități inclusiv acelora ce l-au abandonat mai târziu, așa cum a procedat nerecunoscătoarea Gabriela Firea. Iar decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea nu a fost luată luni, ea fusese decisă de mai marii țării încă mai demult. Este o decizie politică și condamnarea de trei ani și jumătate cu executare nu mai poate fi anulată decât printr-o contestație în anulare. Una perfect posibilă, după cum afirmă avocatul Lucian Bolcaș. Decizia de condamnare a fost luată de patru dintre cei cinci membri ai completului, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul retrimiterii dosarului spre rejudecare, pe motiv că acel complet de la fond ar fi trebuit să fie specializat în fapte de corupție.
Senatorul PSD Gabriela Crețu a declarat: Democrația a murit!”
„Niciun prejudiciu și trei ani și jumătate de închisoare? Este absurd. Nu despre asta este vorba”, susținea și analistul politic Bogdan Chirieac.
ION PREDOȘANU

P.S. Foarte demna Viorica Dăncilă, prim ministru al României și președinte interimar al PSD, este hotărâtă să nu demisioneze, așa cum îi cere cuplul de minoritari Klaus Werner Iohannis și Orban Ludovic. Alegerile de duminică nu au schimbat structura Parlamentului României, fiind doar alegeri europarlamentare. Un nou Colectiv II încă n-a apărut, iar Doamna Dăncilă este un adevărat „bărbat politic”, nu o plăpândă și palidă figură de politician precum demisionarul Victor Viorel Ponta, ex-prim ministru ce primise ordin pe unitate să demisioneze! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here