Ca la noi la nimeni – Dragoste cu năbădăi, în USL!

259

AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ÎN CE. După 20 de ani, în Consiliul Europei, România are de ce se mândri, dar şi de ce se supăra. Practic, aderarea ţării noastre la elita europeană ne-a netezit aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Consiliul Europei este un guvern al ţărilor membre UE, care din păcate ne impune şi unele regului/legi obligatorii, mai puţin avantajoase pentru noi. Cine reprezintă România şi cum ? Ei bine, aici Constituţia şi mai ales CCR au creat avantaje nemeritate actualului locatar de la Cotroceni. Chit că nu-i tocmai cuşeră chestia asta. Atunci când se iau decizii economice mult mai potrivit ar fi să fim reprezentaţi de primul ministru în funcţie.

ADIO, DAR RĂMÂN CU TINE. S-a căznit îngrozitor de insistent Arendaşul din Dealul Palatului Cotroceni, başca PDL şi minusculul partiduleţ al ex-premierului „unguent” – MeReU – de a distruge USL. Fără şanse de izbândă. Doar atacurile deşănţate ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, cu „ţintă” recunoscută – primul ministru Victor Ponta au readus în discuţie unitatea alianţei de guvernare.
Crin Antonescu îl atacă vehement, de vreo trei-patru zile-ncoace, pe Ponta. Care prim ministru se consideră, pe bună dreptate, „năucit” de atacul lui Antonescu, cel transformat „peste noapte (în) apărătorul DNA.” Cu calm şi raţiune, premierul spune tranşant: „Între mine şi Antonescu nu este nicio tensiune. Este o tensiune şi o văd şi eu la televizor, în apariţii publice, ale lui Antonescu legat de candidatura domniei sale, dar îşi îndreaptă tirul în mod greşit asupra mea, eu trebuie să-l ajut, nu-l încurc în niciun fel” a declarat Ponta la România TV.
Primul ministru, Victor Ponta, a mai arătat că el este ţinta atât a preşedintelui Traian Băsescu, cât şi a luio Crin Antonescu, Cătălin Poredoiu, Elena Udrea, deoarece fiecare candidat de anul viitor loveşte în Guvern. Victor Ponta a mai adăugat: „Până la urmă este oarecum natural, eu sunt cel care fac, ei sunt cei care vorbesc, şi atunci, ce să facă, despre ce să vorbească? Mă critică pe mine. Este un lucru care, până la un punct, mi se pare firesc”. Şi totuşi, la şedinţa USL de ieri s-a convenit să se meargă mai departe împreună. Cum ar veni, ca-n marile iubiri, inclusiv acelea cu năbădăi, nu s-a vorbit de „Adio!”, ambele tabere dorind să continue împreună.
LOGICA PAŞILOR MĂRUNŢI. Şi aşa, Cabinetul Ponta are mult de lucru. A trebuit ca primul ministru să intervină pe lângă ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, spre a schimba pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale Codul rutier. Carnetele de şofer vor fi reţinute, adică ridicate până la plata amenzilor. Iar alcoolemia a scăzut sub 0,5! PNL insistă ca acest nou Cod Rutier să fie adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă. Încă nu s-a luat o decizie în acest sens. Şi mai este de dezbătut şi Codul Silvic. Plus regionalizarea şi viitoarea Constituţie, cam prea mult amânată. Agenda Guvernului este bogată şi nu-i timp de trăncăneli. Sau de atacuri la baionetă şi înţepături.
N.Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here