Ca la noi, la nimeni – Declaraţii anapoda, programe de guvernare ba!

436

Cum este şi normal, încă n-a început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Cu toate acestea, prezidenţiabilii de pe meleaguri dâmboviţene – cu excepţia primului ministru Victor Ponta, care efectiv se ocupă şi de guvernare şi obţinerea de cooperări internaţionale ale României şi atragerea de fonduri de investiţii străine – majoritatea celorlalţi o tot ţin în declaraţii. Unele mai aiuritoare decât altele şi aproape niciuna viabilă pentru ce se va petrece în ţara noastră din 2015 încolo.
Ar fi şi greu şi inoportun să le trecem în revistă pe multe dintre acestea. Cele mai multe din categoria „dacă tăceai, filosof rămâneai.” Lideri, de departe, la vorbe de clacă sunt candidatul ACL, Klaus Werner Iohannis, din partea Alianţei Creştin Liberale şi domnişoara Elena Udrea, candidata Partidului Mişcarea Populară. Ultima fiind puternic susţinută de Traian Băsescu. Facem precizarea că, la cota de încredere extrem de scăzută a preşedintelui încă în funcţie, aşa cum crede domnia sa, Traian Băsescu le face – fără să-şi dea seama – imense servicii acelora pe care-i critică.
La Braşov, mai nou, unde de regulă se spun braşoave, chiar şi la un fel de manifestare a celui care a fost importantul partid istoric PNŢCD, ori pe unde apucă. La B1 TV, de când cu autodenunţarea ex-Colonelului acoperit Robert Turcescu, o face totuşi, mai rar. Sau deloc. După chef!
Ca şi cum n-ar fi fost suficientă autodenumirea de „Politruk” sau explicarea nepotrivită a cumpărării celor şase case ale domnie sale, Klaus Werner Iohannis recidivează. Ieri, ne-a spus cu subiect şi predicat că el va candida „Indiferent de ce se va întâmpla la termenul de astăzi pe care-l are la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, unde-l aşteaptă pronunţarea în dosarul privind incompatibilitatea”. E şi asta, o părere. Diferită de a politicianului Theodor Paleologu: „Ar fi catastrofal dacă Iohannis ar fi declarat incompatibil!”
Independenta Monica Macovei, ex-procuror comunist, marea inspiratoare a reformelor din (In)Justiţia creată şi subjugată de preşedintele Traian Băsescu e mai revoluţionară. Nu bănuim pe ce se bazează, întrucât veţi vedea că ea încă nu are girul Parlamentului României pentru aşa ceva, dar propune: „Un referendum pe data de 16 noiembrie, prin care să li se reducă din imunitate aleşilor.” Fie că sunt parlamentari sau preşedinţi! Măi, să vezi!
Am lăsat la urmă, fără a comenta în vreun fel, spusele Blondei lui Traian Băsescu – numita Elena Udrea: „Voi face parcuri lângă cimitire şi asfalt pe munţi!”
Citiţi şi vă cruciţi. Căci, oricum, altceva nu-i de făcut.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here