Ca la noi, la nimeni – Căruţa înaintea cailor?!

327

Fără a putea fi declarat admirator necondiţionat al primului ministru, Victor Ponta, mărturisesc cu mâna pe inimă – aşa cum îi place amicului mare poet Adrian Frăţilă – cel mai premiat scriitor liric din Gorj – să-şi dea autografele. Adică, aşează volumul pe piept, în dreptul inimii, şi nu mai scrie vreo slovă pe pagina de gardă.

Gestul cu inima ţine loc de autograf. El, adică Adrian Frăţilă, a irumpt triumfal cu Premiul revistei Luceafărul pentru debut, prin anii ‘70 ai secolului trecut, pentru ca ăst an, pe 20 iulie, să primească Marele Premiu şi 2.000 de Euro, la Festivalul Internaţional de Poezie „Adrian Păunescu”, ediţia I-a, Craiova-Bârca, 2013. Iertată-mi fie paranteza cam lungă, dar Omul Adrian Frăţilă trăieşte şi creează natural. Aşa cum îl văd eu pe politicianul Victor Ponta. Un om ce se mişcă şi se exprimă firesc, natural. Inclusiv în problemele spinoase ale economicului, socialului şi nu doar într-ale Justiţiei. Unde, oricum, este mult mai acasă. Acum, la mai bine de un an de la preluarea funcţiei “deloc uşoare” de premier, deci de prim administrator al averii ţării, îl pricep ca lumea pe Excelenţa Sa, fostul ambasador Aurel Turbăceanu, de loc din Baia de Fier. La rarele noastre întâlniri din Bucureşti, domnul ambasador îmi spunea, cu mândrie în glas, că pe atunci doar preşedinte al PSD, Victor Ponta nu se sfia să ia meditaţii de la somităţi în domeniul economic, profesori universitari de la Academia de Studii Economice(ASE) Bucureşti spre a se descurca într-o eventuală şi iminentă, pe atunci, conducere a Guvernului.
Conduce iată al doilea cabinet Ponta şi o face bine. Multe din promisiunile electorale, atâta cât s-a putut, le-a îndeplinit. Problemele cu Afacerea Roşia Montană le-a moştenit, vinovaţi şi vinovate fiind mai mulţi foşti miniştri, foşti prim miniştrii şi, se pare, chiar fostul preşedinte Emil Constantinescu. Căci despre ex-ministrul Traian Băsescu – din vremea Guvernului Radu Vasile, cu obârşii prin Stolojanii Gorjului şi a treia soaţă unguroaică, ce să mai vorbim. Trece încă drept un avocat (ne)plătit al Gold Corporations.
Sigur, Guvernul a înaintat proiectul Roşia Montană spre Parlament. Unde s-a constituit o Comisie specială, fără a se fi făcut progrese. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedinte PNL şi copreşedinte al USL se opune proiectului. Mai nou, acelaşi imaculat Crin doreşte o altă comisie. Nici eu nu cred că e oportună exploatarea aurului de la Roşia Montană, în condiţiile actuale.
Totuşi, dacă nu vom avea încotro şi ne obligă cineva – FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană ori o situaţie economică precară s-ar putea ajunge şi la ceea ce nu ne dorim. Cu cât se va discuta mai mult, cu atât mai bine. În fond, aurul din Munţii Apuseni este avuţia ţării. Tot la fel se vor petrece lucrurile şi cu gazele de şist. Dacă se va trece la explorare şi aceasta durează vreo patru-cinci ani, nu este deloc exclus ca atunci să apară o tehnologie de exploatare fără pericole. Iar independenţa energetică la care face referire primul ministru Victor Ponta, chiar poate să ne fie colacul de salvare. Economică, financiară şi chiar ca popor al unei ţări cu suveranitate limitată. Aşa cum sunt cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene. Pe lângă aforismul din motto, aparţinând Titanului de la Hobiţa – Brâncuşi, mi-a mai venit în minte o altă vorbă de duh ce ne-ndeamnă să respectăm natura. Este scrisă de Poetul Naţional Mihai Eminescu şi sună astfel: „Natura nu minte niciodată”.
N. ROŞCA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here