Ca la noi, la nimeni – Autosuficiența lui Orban, ruptă de realitatea cruntă!

824
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă suntem atât de autosuficienți și egoiști încât nu putem răspândi în jur puțină fericire și apreciere fără a căuta să obținem un profit în schimb – dacă sufletele noastre sunt mai mari decât merele pădurețe acre, ne vom alege cu eșecul pe care îl merităm din plin.”
Dale Carnegie
În Secretele succesului

Și a venit ziua de miercuri, zi în care prim-ministrul Guvernului LuCOVID s-a prezentat în fața plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului. Fără să fiu un admirator al lui Orban Ludovic, recunosc că are oarecare talent oratoric și știe să tragă spuza pe turta lui. Adică a Guvernului PNL pe care-l conduce. Din rău în mai rău!
Dacă ne-am lăsa păcăliți de discursul demagogic al prim-ministrului Orban Ludovic, rezultatele Guvernului PNL sunt remarcabile. Dar „lipsesc cu desăvârșire”, cum ar fi spus contemporanul nostru Ion Luca Caragiale. Nici cele economice nu se văd, de cele din sănătate nici nu poate fi vorba.
Iar anunțata deschidere a anului școlar pe 14 septembrie e sigură doar ca dată în calendar. Nu și sub ce formă. Așa că, prim-ministrul Orban Ludovic a repetat papagalicește cele trei scenarii anunțate deja de președintele Klaus Werner Iohannis. Știți care. Acelea cu trei culori, în funcție de numărul cazurilor de infectare la mia de locuitori din localitatea respectivă. Bulibășeala va fi imensă, întrucât al doilea scenariu prevede ca atunci când sunt peste trei infectați, jumătate dintre elevi să meargă la școală, iar cealaltă jumătate – prin rotație – să stea acasă și școala se face online.
Pentru ca al treilea scenariu, cel cu mai mult de trei infectați la mia de locuitori în ultimele 14 zile, să fie incert de-a dreptul. Întrucât ar presupune o școală online în totalitate. Și, după cum bine se știe, în mediul rural școlile nu au internet, în procent de 20%, iar elevii calculatoare, laptopuri și racordare la internet nici atât! Eu am un nepot preșcolar, trecut acum în clasa a întâia, dar care, deși are toate dotările, n-a izbutit să facă clasa pregătitoare – de când a început starea de urgență – din pricină că școala lui, din buricul Bucureștiului, nu avea racordare la internet. Dialoga cu învățătoarea numai pe telefonul mobil al mamei sale. Iar asta numai școală online nu este!
Domnul Orban Ludovic promite multe: se vor cumpăra 250.000 de tablete, iar autoritățile locale ar urma să achiziționeze laptopuri cu bani din fonduri europene pe care-i va distribui Guvernul LuCOVID.
În discursul domniei sale, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, l-a desființat pe autosuficientul Orban Ludovic. Din lipsă de spațiu, nu vom reproduce azi criticile liderului social-democrat. Care-a anunțat că luni, 17 august, PSD va depune Moțiunea de cenzură.
Surprinzător, Orban a fost criticat dur și de un deputat USR. Care, totuși, nu va vota Moțiunea de cenzură.
O Moțiune de cenzură pentru care liderul Pro România, Victor Ponta, l-a felicitat pe Marcel Ciolacu întrucât s-a decis depunerea Moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban. Președintele Pro România s-a referit și la gafa Monicăi Anisie, ministrul Educației. Aceasta a zis că „băncuțele școlare ar putea fi dotate din toamnă cu PEPSIGLAS” și nu cu Plexiglas, cum ar fi corect!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here