Nici acum nu se știe dacă artizanul „guvernului meu”, unul împotriva României, este actualul Preș. Klaus Werner Iohannis. Acela care separă cetățenii acestei patrii în „românii mei” și pesediști. Cert este că înainte de a deveni prim-ministru al României, cetățeanul româno-francez Dacian Julien Cioloș fusese anunțat într-o publicație bruxelleză de către un jurnalist bulgar bine informat ca viitor premier al României. Unul neales, ci doar numit într-o funcție în care a reprezentat interesele Uniunii Europene. De la „guvernul meu”, care-a accesat ZERO FONDURI EUROPENE, numitul Klaus Werner Iohannis n-a avut pretenții de niciun fel. A fost mulțumit și nu l-a atins pe minoritarul apărut din neant nici măcar cu o floare.El nu l-a lăsat până nu l-a curățat pe „tembelul” Victor Ponta grație incendiului de la Colectiv, al cărui dosar penal zace în adormire. Ipoteza că acel incendiu ar fi fost premeditat ar putea fi luată în calcul de către o Justiție independentă, ce n-ar mai fi la cheremul Jupânului(nu știu cum se scrie în limba germană, n.m. I.P.) Această ipoteză a fost lansată de însuși Victor Ponta, la cald, nu acum când face jocurile aceluia care l-a dat jos transformându-l în slugă!
SUMMIT CÂT DOUĂ CEPE DEGERATE. Ideea organizării chermezei de la Sibiu, botezată pompos summit informal i-a aparținut Moșului Jean-Claude Juncker, acela care promisese că-n mandatul lui(acum expirat!) România va intra în selectul Spațiu Schengen. Adică fix ce promite pentru fraieri și starostele PNL Iohannis!Într-un editorial al ziarului Cotidianul, publicistul Cornel Nistorescu are titlul „Un summit ca o frecție la un picior de lemn”. Este ilustrat cu o fotografie în care Jean-Claude Juncker se pupă pe gură cu Iuda Iohannis! Redactorul șef al Cotidianului, craioveanul Ion Spânu, a tradus un articol din Le Figaro extrem de critic la adresa pretinsului summit.În plus, după cum scria Le Figaro, pretinsul summit a fost o târguială pe viitoarele funcții ale Comisiei Europene. Luptă pentru care Franța ar fi exclusă, PPE-ul dorindu-l pe Manfred Weber, prietenul lui Iohannis și dușmanul României. Nu știm dacă socotelile din târgul Sibiului se vor potrivi cu rezultatul voturilor din 23-26 mai în țările Uniunii Europene. Dar să vedem și ce scrie presa germană. „Scopul inițial al summit-ului era încheierea unei discuții paneuropene despre rolul și țelurile Uniunii(Europene, n.m. I.P.) după Brexit. Declarația finală, remarcă ziariștii de la FAZ este însă o declarație la ăl mai mic numitor comun. Criticii spun chiar că Uniunea nu se poate pune de acord pe teme importante cum ar fi protecția mediului și migrația.” (Traducere din Frankfurter Allgemine Zeitung, preluată de G4Media. Mitingul de la Iași al PNL, programat imediat după, a fost conceput ca un soi de carnaval al galeriei victorioase. Și a devenit un soi de târguială a unui partid care își huiduie neputința.
CURAJ GĂINĂ CĂ TE TAI. Împănat cu gogoși livrate auditoriului de curajosul Klaus Werner Iohannis, aflat în campanie electorală furată și mincinoasă, individul a vorbit c-a scăpat de pe lanț. În realitate, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguța Vasilescu, „eroii” de la PNL au fost păziți la mitingul de la Iași, pe banii statului, de jandarmi, poliția națională, SPP cu zeci de mașini, probabil blindate, arondate pentru „catindatul” Klaus Werner Iohannis, și lunetiști!
ROMÂNIA (NE)EDUCATĂ. După patru ani și aproape jumătate de concediu confortabil, cetățeanul român de etnie săsească Iohannis a comis un proiect România educată. Din tot felul de însăilări cu iz educațional de care și-a adus aminte la Iași, aflat în campanie electorală pe banii contribuabililor. După cum a vorbit, mințit și rânjit, însuși întâiul vorbitor și încă primul om în stat are nevoie acută de educație. Dacă nu cumva este prea târziu, căci la vârsta dumnealui nu se mai prinde. Dacă nu ai cei șapte ani de-acasă!
INSUPORTABILII SUPORTABILI. Omul mic, rău și ambițios își trimite bătăușii și scandalagii din #rezist la toate mitingurile PSD. Indivizi bine plătiți și posibil consumatori de droguri. Numai că Liviu Dragnea și ceilalți lideri PSD și-au creat o anume imunitate la mârlăniile penelisto-iohaniste sau #rezist. Citez doar două fraze ale distinsei doamne prim-ministru Viorica Dăncilă: „Niciodată nu am văzut atâtea jigniri, atâta instigare, atâta ură. (…) Sunt destul de puternică să fac față unei armate care mă denigrează”. Aici își are locul și sasul de Iohannis. La constatarea tristă că PNL și USR au renăscut fascismul în România, Iohannis bate câmpii cu (diz)grație: „Din cauza PSD nu suntem în Schengen”. Și noi care știam că El participă la ședințele Consiliului European, fără mandat și fără a ne zice dacă a deschis gura pe acolo în afară de saluturile protocolare și fără efect!În final, să reluăm o declarație a președintelui PSD, Liviu Dragnea: „Oriunde mergem în țară e un grup de bătăuși care umblă după noi!”
ION PREDOȘANU