Nimic nu-i sigur pe lumea asta. De cele mai multe ori nici măcar ce vedem cu ochii noştri. Am un prieten, pe gorjeanul Ştefan Stăiculescu, strămutat în comuna vâlceană Nicolae Bălcescu, ce vede foarte multe părţi bune la preşedintele Traian Băsescu.
Eu, ca unul ce port ochelari dar nu-s chior, am numeroase dubii. Nu-i preşedintele nostru?, mă-ntreabă el. Al meu nu, căci nu l-am votat. Este încă preşedintele României şi sunt obligat să-l respect. Chiar dacă, în cele mai multe privinţe, avem opinii diametral opuse. Iar el, considerându-se preşedinte-jucător, nu ţine seama, foarte adesea, nici de Constituţia pe care-o calcă în picioarele lui de vaporean ajuns general. Cu atât mai puţin de părerile mele. Roua ca roua. E binevenită, iar în luna mai a fost înlocuită aproape în fiecare zi, cu sau fără cod galben, de ploi. Ziua şi, cel mai adesea noaptea. Şi când plouă-n mai va fi mălai. Deşi terenurile agricole ale României sunt cu multe pârloage. Din varii motive. Şi roua menţine, cât de cât umiditate, până dă soarele. Care pârjoleşte totul. Deocamdată, cel puţin grâul se va face. Prin Bucureşti, s-a dus vestea fugii lui Traian Băsescu la Bruxelles. Ce mai, fuga din Egipt e istorie. Creştină ori mozaică dar istorie. Biblică sau nu. Aflu că apoliticul preşedinte al tuturor românilor, Traian Băsescu, se-ntâlneşte cu mai marii Partidului Popular European. El care-ar trebui să-şi îndeplinească misiunea de preşedinte onest şi egal cu toate partidele politice de pe la noi. Cum să nu aibă dreptate primul ministru, Victor Ponta, atunci când afirmă nu-i anormal ca preşedintele să participe la întâlniri politice. Fie ele şi europene. Asistăm, vrem nu vrem, la ultimele fâlfâiri ale foştilor combatanţi de pe reduta Traian Băsescu. Ce-i drept, fâlfâiri palide. Iacătă, Vladimir Tismăneanu, Tiţmeneţki după originalul lui tată pro-moscovit, fu ras. Îndeplinea “foncţia” gras plătită din bani publici, bineînţeles, de preşedinte al consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A picat şi preşedintele lui executiv, un oarecare Ioan Stanomir. La amândoi, fie-le ţărâna uşoară. Nu-s de plâns, ci de lepădat. Aud că nici lui Horia Roman Patapievici, ot ICR (primul numit de Zeus după alegerile frauduloase din decembrie 2004 şi decapitarea scriitorului român Augustin Buzura) nu-i este prea bine. Chit că, parcă, s-a cuminţit. Deşi ieşirile din vremea când îi puţeau limba română şi Mihai Eminescu sunt tot crime. Imprescriptibile! A intrat dihonia în portocalii. Care-au devenit maro sau cel mult căcănii. „Buldogul” Vasile Blaga, ditamai preşedinte al Senatului României, s-a oţărât la novicele, într-ale politichiei, Mihai Răzvan Ungureanu. Căruia i-a cerut să-şi dea examenul de capacitate. Ca politician, bănuiesc, nu ca spion. Că acolo suge la mai multe oi, numite de Împuşcatul „agenturili străine”. Ca recomandare, lui MeReU i s-a cerut, cum spuneam, examenul de capacitate. Înainte de a le zice, cu tupeu, portocaliilor: „Fiţi ungurenii mei!”
Ion Predoşanu
