Beți la volan

1174

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat, marți, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea băut un autoturism pe strada Tineretului.

Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice  pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au depistat în trafic un bărbat de 66 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6B, din localitatea de domiciliu și fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here