Bebeluş mort în pântecele mamei

323

Aproape nu trece o lună fără ca jurnaliştii să nu afle că încă un bebeluş şi-a pierdut viaţa într-un spital din Gorj, de data aceasta nenorocirea nefiind înregistrată la Târgu-Jiu, Novaci sau Târgu-Cărbuneşti, ci la Rovinari, acolo unde o mamă de 34 de ani a pierdut o sarcină de 26 de săptămâni.

Femeia a fost şi ea la un pas de a muri, medicii de la Târgu-Jiu reuşind să o salveze în ultima clipă. Claudia Milea nu era la prima naştere, femeia mai aducând pe lume trei fete, acum încercând să vadă dacă barza este generoasă şi poartă în cioc şi un băieţel. Nu a fost însă să fie aşa pentru că sarcina a avut o evoluţie normală doar până la sfârşitul săptămânii trecute. Milea spune că dintr-o dată sa trezit cu bebeluşul încordându-se în pântece, ca şi cum ar fi vrut să iese prin burtă. Femeia s-a dus la spitalul din Rovinari, la recomandarea medicului său de familie, iar aici unul dintre medici, Elena Vulpe, i-ar fi făcut câteva analize din care rezulta că totul este în regulă şi că nu ar exista probleme. Femeia nu s-a simţit însă deloc bine şi de la Rovinari a ajuns la Târgu Jiu, unde a stat o noapte cu bebeluşul mort în ea, lucru pe care l-a constatat personalul medical de abia a doua zi. Starea ei de sănătate era tot mai gravă, dar medicii au reuşit să o salveze pe mamă, femeia fiindu-le acum chiar foarte recunoscătoare acestora. Rămâne, în schimb, supărată pe medicul de la Rovinari, soţul său, Nicolae Milea, depunând ieri plângere la Colegiul Medicilor, plângere prin care cere anchetarea medicului respectiv. Bărbatul e convins că dacă mai rămânea un pic la Rovinari soţia sa era şi ea acum pe lumea cealaltă şi nimeni nu ar fi fost găsit vinovat de moartea ei. Medicul Elena Vulpe s-a disculpat de acuzaţiile ce-i sunt aduse, ea menţionând că la momentul în care a văzut-o pe pacientă starea acesteia şi a bebeluşului erau bune, neexistând indicii din care să rezulte că viaţa vreunuia dintre ei ar fi pusă în pericol.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here