În vremurile acestea tulburi se simte tot mai mult indiferenţa, desconsiderarea şi chiar ostilitatea faţă de oamenii în vârstă. Această atitudine vine de undeva, din egoismul interior, fiind hulite pe nedrept neputinţa şi inutilitatea bătrânilor şi deci o povară în plus pentru a ţine sub protecţia socială acest important segment din populaţia României.
În primul rând, sunt invocate condiţiile economice precare şi viaţa austeră din ţară, dar se uită, din păcate, atât de uşor că bătrânii şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria, clădind cu sudoare şi multe sacrificii România, în vreme ce cei ce i-au urmat, în special autorităţile politice ce au deţinut puterea, au distrus-o din varii jalnice motive, punând-o pe butuci. Este adevărat că timpul i-a cruţat pe cei ajunşi la vârsta senectuţii, dar explicaţia trebuie găsită în faptul că aceştia sunt o mărturisire despre trecut, ori dacă vrem să uităm trecutul poporul român este definitiv pierdut. De altfel, se potriveşte de minune dictonul „cine n-are bătrâni să-şi cumpere” logica fiind evidentă pentru oricine, care lovindu-se de greutăţile vieţii, se izbeşte pierdut în zid, precum nuca în perete. Numai că, iată, în România bătrâneţea este, după cum spuneam, desconsiderată şi marginalizată, ajungând o povară . Dovada că, dincolo de râderea, miştocăreala şi violenţa verbală etc., a unor descreieraţi, nici autorităţile statului nu se omoară cu firea şi nu au o atitudine de respect şi bun simţ faţă de bătrânii cu pensiile ridicole ce nu acopăr nici măcar medicamentele scumpe şi condiţiile minime de viaţă, după ce atâţia amar de ani au muncit pentru a avea cât de cât o siguranţă pentru asfinţitul vieţii. Ori, nu trebuie uitat căci pentru orice popor , bătrânii sunt un tezaur de înţelepciune şi bună judecată, de experienţă şi un echilibru în toate, de cumpătare, toleranţă şi îngăduinţă , mai cu seamă în cazul nostru când, înotând în tot felul de griji, dar şi în invidie şi superficialitate, am devenit, din nefericire, martorii unor temeri şi turbulenţe politice şi sociale ce nu se mai termină.
Altfel spus, bătrânii nu pot fi în România decât o garanţie morală şi un stâlp al perenităţii neamului, cu istoria, cultura şi tradiţiile existenţei sale. Şi, până la urmă, nu trebuie să se uite că pe toată perioadele societăţii omeneşti, la bine şi la rău, aceşti eroi anonimi au fost respectaţi şi puşi la loc de cinste, având de-a lungul timpului atâtea şi atâtea exemple de consideraţii pozitive, şi mai mult decât atât. Din păcate, pare a se perpetua actuala stare de spirit, nu doar faţă de bătrâni, ci şi faţă de cei ajunşi la vârsta deplinei maturităţi şi experienţe profesionale. Adică, despre o reangajare a acestora în câmpul muncii, nici nu mai poate fi vorba, fiindu-le foarte greu a-şi găsi un job, în schimb ei sunt în cap de listă pentru disponibilizări , fără a se mai ţine seama de valoare şi seriozitate, şi să ne mai mirăm de ce România este bramburită şi aruncată –n haos, or pentru cei ce au pâinea şi cuţitul nu contează, după ei….. potopul. În fine, să fie bătrânii de vină şi deci ciuruiţi permanent, fără a se mai ţine seama, în primul rând , de valoarea umană de către nişte neica nimeni, sau a incompetenţilor cocoţaţi sus pe scară de unde apasă greu pe grumazul nu doar al bătrânilor, pensionarilor, ci a întregului neam românesc ce pare că şi-a pierdut definitiv busola. Şi până la urmă, pe mâna noastră se întâmplă nenorocirile întrucât cuprinşi de atâta naivitate dar şi inconştienţă, am dat ţara pe mâna unor impostori, cărora nu le pasă de nimeni, în schimb fură ca în codru, într-un joc permanent , abject şi ticălos ce a schimbat în rău până şi sufletul sau mentalitatea noastră, ciuruite într-atât de urât.
Vasile Irod
