,,Deși eu sunt sceptic legat de viitorul CEO, și am spus-o de mai multe ori, aș vrea să cred că dacă se depun eforturi deosebite în acest an, și nu e vorba doar de CEO, ci și de clasa politică, de Ministerul Energiei și de Guvern, în așa fel încât să livrăm mai multă energie în sistemul național și să se reducă cheltuielile neeconomicoase și în special cele cu bunuri și servicii, această companie poate fi salvată de la insolvență”, a declarat Morega. Acesta a reamintit că CEO, înregistrează deja de doi ani consecutiv pierderi, și unele mari. Mai exact, compania a avut în 2014 pierderi de 700 de milioane, ca în 2015 să înregistreze încă 900 de milioane pe minus. ,,Asta înseamnă peste 16 mii de miliarde de lei vechi. Dacă sunt pierderi și anul acesta, fiind trei ani consecutivi, CEO poate intra în insolvență. Asta începe însă cu o reorganizare. De fapt ce reorganizare se mai poate face aici în condițiile în care CEO a aprobat un program de strategie, aprobat de Ministerul Economiei, apreciat de secretarul de stat pe energie drept unul extraordinar de bun. Noi sperăm să înregistrăm profit la CEO ca să nu intrăm totuși în insolvență. Asta deși, în final, compania va rămâne cu cel mult 10.000 de salariați, de la cei 60.000 de mineri câți erau cu ani în urmă în județul Gorj”, a completat șeful IAIPP. ,,În condițiile în care nu intrăm pe piața de consum al energiei electrice cu cel puțin 1800-2000 de megawați lună de lună, oră de oră, zi de zi ca să putem acoperi cheltuiala de producție, nu vom înregistra profit”, a conchis Morega, considerând că aceasta este singura soluție care poate salva CEO de la un viitor sumbru.
A.STOICA