Bătaie în fața unui bar din Târgu-Jiu! Patru tineri au ajuns în arest

9889

Un tânăr de 22 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a ajuns la spital, după ce a fost bătut de patru tineri, în noaptea de luni spre marți, în fața unui bar din Târgu-Jiu. Agresorii au fost reținuți, marți, în urma audierilor. ,,La data de 19 noiembrie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj patru tineri cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, din comuna Licurici, Prigoria și municipiul Târgu-Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 18/19 noiembrie, în timp ce se aflau în fața unui local public, de pe strada Nicolae Titulescu, cei patru ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt tânăr de 22 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, în urma unui conflict spontan. Tânărul de 22 de ani a suferit leziuni, care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportat la spital”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cei patru suspecți au fost prezentați, ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale. Deocamdată, nu a fost dezvăluit motivul scandalului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here