Baschetbaliștii gorjeni traversează un nou moment delicat

1067

CSM Târgu Jiu a suferit a șaptea înfrângere consecutivă în Liga Națională de Baschet Masculin. Trupa pregătită de Claudiu Alionescu a fost învinsă în deplasarea de la Cluj Napoca, scor 100-75. Campionii de la U BT au câștigat trei perioade de joc: 26-23, 24-5, 25-30, 25-17. Oaspeții au dat doar cel mai bun marcator al meciului, pe Ahmed Bashir (26 puncte). Titus Nicoară a reușit 11 puncte, iar Porter Troupe – 10 puncte. Dintre jucătorii gorjeni, Octavian Ilie a bifat 10,55 minute, Mihai Bădiță – 9,12 minute, Camil Berculescu – 8 minute și 6 puncte, Răzvan Pavel – 3,22 minute și Andrei Bărăgan – 2,05 minute și 1 punct. Andrija Stipanovic a fost cel mai bun marcator al clujenilor cu 17 puncte, iar Nandor Kuti a adăugat 16 puncte. „Este destul de greu să vorbim după un meci în care am avut 28 de mingi pierdute, iar acestea s-au transformat în 47 de puncte înscrie uşor de către adversar. Ştiam că vin cu o apărare foarte agresivă la omul cu mingea şi forţează capcanele la pick and roll, dar din păcate nu am putut contracara jocul cu aceeaşi intensitate fizică.
Am avut din nou o cădere în sfertul 2, care se pare că devine o problemă şi va trebui să găsim soluţii. Ca un plus, am reuşit să câştigăm recuperările şi asta mă mulţumeşte. Chiar am întâlnit o echipă de Champions League, dar 28 de mingi pierdute reprezintă un record negativ”, a declarat, după joc, antrenorul Claudiu Alionescu. CSM Târgu Jiu a ajuns la 16 jocuri pierdute. Echipa noastră are doar 5 victorii în actualul sezon. Sâmbătă, 5 martie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din municipiu vine CSU Sibiu.
CSM Târgu Jiu: Porter Troupe 10p, Ahmed Bashir 26p, Malik Morgan 7p, KenDarrius Hamilton 9p, Mihai Bădiţa, Andrei Bărăgan 1p, Brandon Sly 5p, Titus Nicoară 11p, Camil Berculescu 6p, Andrei Gheorghe, Răzvan Pavel, Octavian Ilie. Antrenor principal: Claudiu Alionescu. Antrenor secund: Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here