Bani europeni pentru școlile din Târgu-Jiu. Mobilier, echipamente IT şi materiale didactice

1278

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a depus spre finanţare un proiect de peste 30 de milioane de lei care vizează dotarea unităţilor de învăţământ din oraş, cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice.

„6 milioane de euro (30 de milioane de lei) este valoarea proiectului pe care l-am depus pentru dotarea, prin PNRR, cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Târgu Jiu. Mulțumesc reprezentanților unităților școlare din municipiu pentru buna colaborare, dar și conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj pentru implicare. Este o sumă considerabilă, care ajută foarte mult sistemul educațional din municipiul Târgu Jiu și fac, din nou, apel către parlamentari și toți factorii responsabili pentru tratarea cu responsabilitate a problemei obținerii fondurilor prin PNRR. Punem în balanță interesul cetățenilor și nu al beneficiarilor de pensii speciale”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
Lista unităților de învățământ și sumele solicitate:
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” (2.042.283,01 lei)
Colegiul Național „Spiru Haret” (2.017.113,00 lei)
Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” (804.855,01 lei)
Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” (725.832,88 lei)
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” (1.398.984,35 lei)
Liceul cu Program Sportiv (1.078.213,04 lei)
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (1.566.394,19 lei)
Liceul Tehnologic nr. 2 (1.457.519,26 lei)
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” (1.600.929,79 lei)
Liceul Energetic (813.635,25 lei)
Liceul Tehnologic „Ion Mincu” (1.023.775,58 lei)
Liceul Auto „Traian Vuia” (916.071,34 lei)
Liceul Teologic (503.400,23 lei)
Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” (1.230.989,16 lei)
Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” (615.973,87 lei)
Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” (1.291.865,46 lei)
Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” (1.315.279,43 lei)
Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” (1.150.210,98 lei)
Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” (877.438,30 lei)
Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” (1.344.546,88 lei)
Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” (1.241.525,44 lei)
Grădinița cu Program Prelungit „Lumea copiilor” (485.839,75 lei)
Grădinița cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” (884.462,49 lei)
Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 (331.892,94 lei)
Clubul Școlar Sportiv (48.583,98 lei)
Grădinița cu Program Prelungit „Vis de copil” (690.711,94 lei)
Palatul Copiilor (713.540,54 lei)
Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși” (686.029,15 lei)
Grădinița cu Program Prelungit nr.8 (755.100,34 lei).
I.I.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui gheo Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here