Bălăşoiu ripostează! – CEO, contestat la Registrul Comerţului Gorj şi Dolj

515

FNMSindicaliştii de la Federaţia Naţională a Muncii(FNM), de la Liga Muncitorilor din România şi de la Sindicatul Energoconstrucţia Rovinari au înaintat ieri Registrului Comerţului Gorj şi Registrului Comerţului Dolj contestaţii cu privire la procesul de constituire a Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia(CEO).

Se încearcă astfel stoparea procesului realizare a CEO “până la soluţionarea în instanţă a cererii noastre de anulare şi suspendarea punerii în aplicare a HG nr. 1024/2011 până la soluţionarea cauzei pe fond, cerere ce constituie obiectul dosarului nr. 2869/2/2012 la Curtea de Apel Bucureşti, cu primul termen de judecată la 30.05.2012”, se arată în documentul înaintat de cele trei semnatare celor două organisme. Cele trei organizaţii sindicale din Rovinari au făcut un efort, pe ultima sută de metri, pentru a stopa procesul de constituire al CEO. Nemulţumiţi de promisiunile deşarte ale celor doi miniştri ai Economiei, fost şi actual, dar şi de implicarea subţire a altor organizaţii în această acţiune, cele trei sindicate s-au adresat cu cereri scrise ieri Registrului Comerţului din ambele judeţe care ar putea înregistra noua societate comercială. Fuziunea CEO ce va urma să fie votată în AGA şi înregistrarea CEO la Registrul Comerţului sunt procedurile care mai trebuiesc realizate pentru înfiinţarea societăţii. La ultimul pas, Registrul Comerţului, sindicatele au pus o piedică.

Bălăşoiu face presiuni la Seciuri

Primul nemulţumit de acţiunea declanşată de cele trei organizaţii a fost Constantin Bălăşoiu, coordonatorul proiectului CEO. Bălăşoiu a transmis deja sindicaliştilor de la Seciuri, pentru care FNM s-a zbătut pentru acordarea unor drepturi, că nu îi convine încălcarea aşa-zisei înţelegeri cu sindicaliştii de la Rovinari. Oamenii au transmis la rândul lor FNM spusele lui Bălăşoiu dar şi în aceste condiţii acţiunea la Registrul Comerţului Gorj şi la Registrul Comerţului Dolj a continuat.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.