Autocare cu jurnalişti români, ţinute câteva ore în vama Reni

466

autocar romaniDouă autocare cu peste 80 de cetăţeni români şi moldoveni, majoritatea jurnalişti care mergeau în Ucraina, la Kamâşovka, unde era sfinţită prima biserică ortodoxă română din Ucraina, au fost ţinute câteva ore în vama moldo-ucraineană Reni.

 

După sosirea în punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainean Reni, autocarele cu jurnalişti au fost ţinute la graniţă timp de aproximativ două ore, pe motiv că nu este curent pe partea ucraineană, deşi pe partea moldovenească energia electrică funcţiona. După aproximativ două ore, pana de curent a fost remediată, iar între timp au fost verificate paşapoartele persoanelor aflate într-unul dintre autocare, acestea primind viză de intrare în Ucraina. De asemenea, persoanele aflate într-un microbuz şi care mergeau la acelaşi eveniment de la Kamâşovka au fost verificate atât corporal, cât şi în bagaje, ulterior acestea fiind lăsate să plece, cu excepţia a doi jurnalişti români care au fost consideraţi indezirabili şi au primit interdicţia pe doi ani de a intra în Ucraina, fiind predaţi părţii moldoveneşti. Senatorul PDL Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat, care a organizat acest eveniment, a declarat că pentru rezolvarea problemelor a intervenit consulul general al României în Ucraina.Construcţia bisericii de la Kamâşovka, prima care aparţine Patriarhiei Ortodoxe Române din Ucraina, a fost făcută cu sprijinul financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului României şi al Consiliului Mondial Român. Demersurile pentru construcţia bisericii au început încă din anul 2000, dar au existat multe probleme legate de obţinerea avizelor de funcţionare şi a finanţării. Biserica are hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

 

 

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here