Au luat lumină de la Galați!

415

Fără niciun succes la Galați în Liga 1 și cu un deficient considerabil de puncte în actuala stagiune, Pandurii s-a întors de această dată victorioasă din orașul de pe malul Dunării, cele trei puncte smulse Oțelului în zi de Paște aducând un strop de liniște pentru Edi Iordănescu și elevii săi înaintea partidei cu Universitatea Cluj.

Oțelul evolua cu sabia deasupra capului, însă nici situația gorjenilor nu era una strălucită, așa că întâlnirea a avut o miză importantă pentru ambele formații, mai conectată la această miză și mai încrezătoare în propriile forțe fiind însă Pandurii, care a și reușit să se detașeze pe tabelă încă din prima repriză. După un prim șut spre poarta gălățeană expediat de Răduț, oțelarii au avut prima mare ocazie de gol. Cernat l-a deschis bine pe Hamroun, acesta a profitat de o ieșire nehotărâtă a lui Gliwa, dar a trimis balonul pe lângă poartă. Pandurii lui Edi Iordănescu au replicat cu două șuturi, unul trimis peste poartă de Roman, al doilea, un trasor de la 30 de metri al lui Nistor, scos de sub transversală de Abraham, portarul gălățenilor. Primul gol al întâlnirii avea să cadă în minutul 28, atunci când Răduț a centrat de pe partea dreaptă, Cordoș a trecut pe sub minge în centrul careului gălățean, însă mingea a ajuns la Momcilovic, lăsat nemarcat la circa opt metri de poartă, iar lovitura acestuia de cap a schimbat tabela. După doar un minut, Răduț putea bifa pe lângă assist și un gol, dar voleul trimis din colțul careului mare n-a prins cadrul porții. Avea să fie 2-0 în minutul 41, când Nicoară a obținut un penalti, fiind faultat în careu de Sissoko, Mihai Roman onorându-și statutul de golgheter și de la punctul cu var.
Cu Pintilii accidentat în prima repriză, Pandurii a ales să își conserve avantajul luat fără a mai forța. Trupa lui Edi Iordănescu a cedat deliberat construcția, a permis gazdelor să preia inițiativa, iar gălățenii au bifat câteva oportunități în partea a doua a meciului, fără însă a modifica și tabela. Cordoș a fost cel care s-a aflat foarte aproape de autogol, devierea sa nefericită din minutul 52 găsindu-l însă la post pe Gliwa, care a respins în corner. Cernat și Hamroun și-au încercat șuturile, fără succes însă, la fel cum și Elton a căutat fără succes golul, brazilianul beneficiind de o deschidere excelentă a lui Matulevicius în careul Oțelului.

Roman, record egalat
Pandurii are un record de doar 11 goluri marcate de un jucător al său pe parcursul unui singur sezon în Liga 1, Eric și Alex dos Santos fiind cei care au reușit în campionatul precedent să marcheze fiecare de câte 11 ori. Mihai Roman a reușit ca odată cu penaltiul transformat la Galați să egaleze acest record și să aibă la dispoziție alte opt meciuri pentru a îl depăși. Eric a fost primul care a stabilit această bornă marcând de 11 ori în cele 18 partide jucate la Pandurii înainte de a pleca la Al Ahli, iar Alex dos Santos a ajuns la același număr de goluri evoluând însă până la finalul sezonului, în 23 de partide. Mihai Roman, care a strâns în acest sezon 24 de meciuri în tricoul Pandurilor în Liga 1, iar în afara celor 11 goluri marcate pentru gorjeni, a mai înscris de trei ori pentru Săgeata Năvodari și tot de atâtea ori pe când evolua la FC Drobeta Turnu Severin.

Cu gândul tot la salvare
Cele trei puncte de la Galați s-au adunat în contul Pandurilor, care a ajuns în acest fel la borna 32, un punctaj cu care după 26 de etape echipa gorjeană se clasează la mijlocul clasamentului, pe locul 9. Diferența de doar șase puncte față de prima echipă de sub linie și faptul că CFR Cluj și-ar putea primi înapoi punctele de la TAS, fapt care ar micșora această diferență la doar patru puncte, îl fac pe antrenorul Edi Iordănescu să-și calculeze bine pașii pentru ca echipa sa să ajungă cât mai repede la o stare mai liniștită în clasament: “Trebuie să mai adunăm puncte şi să ieşim din zona retrogradării. Nu a fost uşor, mai ales că am avut un program încărcat spre deosebire de adversarele noastre din etapa trecută şi de acum, care au avut mai mult timp de refacere faţă de noi. Plus că, în ultimele patru jocuri, acesta a fost al treilea când am jucat la o oră aşa devreme şi contează şi asta.
În trei etape, cu Petrolul, Astra şi Oţelul, am adunat şapte puncte şi este bine. Lupta se duce în continuare, mă bucur că nu am luat gol, dar trebuie să rămânem concentraţi, echilibraţi. Urmează U Cluj, acasă, apoi avem meci la Târgu Mureş şi apoi cu Dinamo, acasă”, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei de la Galați.

Oțelul Galați – Pandurii Târgu Jiu 0-2 (0-2)
Stadion “Oțelul”, Galați, spectatori: 1.000
Au marcat: – / Momcilovic (min. 28). M. Roman (min. 41)
Oțelul: Abraham – Solomou, Miron, Milea, Sissoko – Cucu (min. 46 Tătar), Tavares – Grădinaru (min. 67 Iorga), Cernat, Hamroun – Tudorie (min. 46 Yulu-Matondo). Antrenor: Florin Marin.
Pandurii: Gliwa – Ungurușan, Cordoș, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii (min. 58 Elton) – Răduț, Nistor (min. 77 Matulevicius), Nicoară – M. Roman (min. 72 Eric). Antrenor: Edi Iordănescu.
Cartonaș galben: Hamroun (min. 90)
Arbitri: Iulian Călin – Marius Marchidanu, Gabriel Stroe.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here