Atacuri bezmetice, cu iz portocaliu, „Made in Traian Băsescu”!

389

A trecut referendumul încă aflat în discuţie, deşi s-a dus, fu şi nunta. Despre care mi-au plăcut, citindu-le, gândurile Luciei Hossu Longin: „La nuntă, numai de bine. La o nuntă obişnuită. Dar nu la o nuntă care seamănă cu adunarea mafioţilor, sau cu Congresele partidului. De la filialele din toată ţara, pedeleii au venit cu cotizaţia în plic.”

Când îmi dădeam cu părerea şi apreciam ca imposibilă coabitarea dintre Preşedinţie şi Guvern aveam perfectă dreptate. Mai ieri, a venit rândul preşedintelui Traian Băsescu să participe la Reuniunea anuală a Diplomaţiei României. Înaintea căreia nu s-a consultat chiar deloc cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Fin diplomat şi om politic ce s-a exprimat că preşedintele a transmis un mesaj de politică internă, susţinând că: „viziunile sunt fundamental diferite” şi că, pe el, ca ministru, n.n., îl preocupă „dualitatea” în politica externă.
De la un capăt la altul al discursului prim de la revenirea la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a atacat violent USL şi Guvernul. Ba a mai avut şi tupeul să susţină că numai „CSM, CCR, Parchetul General şi serviciile de informaţii nu s-au înclinat în faţa unei majorităţi politice, au rămas în picioare în faţa unei furii politice”. Adică exact aceia care i-au îndeplinit ordinele conducătorului „statului de drepţi!”, ascultând telefoane fără vreo aprobare şi luând decizii anapoda. În contra realităţilor din ţară şi, mai ales, din Bucureşti. Bine-bine Mon şer, dar cu strada – cu protestatarii din Piaţa Universităţii, cei de la Cotroceni, de la Primăria Sectorului 2 şi cei de la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, cu prilejul nunţii nevinovaţilor EBA şi Syda, ce facem? Ei nu sunt reprezentanţii celor 7,4 milioane de români care nu-l mai vor preşedinte?
Ori, dacă ne-am lua după spusele Băsescului doar el este perfect. USL şi Guvernul greşesc. Iată că după aberaţiile lui Vasile Blaga şi ale altor lideri pedelişti, preşedintele Traian Băsescu a luat-o, ca de obicei, pe mirişte. Vrea, pur şi simplu, anchetarea liderilor USL pentru „organizarea unei lovituri de stat”. Ce naiv şi ce optimist va fi fost primul ministru Victor Ponta atunci când credea că preşedintele Traian Băsescu va avea un alt discurs. Şi le va explica occidentalilor că în România n-a fost vorba de o „lovitură de stat”. E limpede că individul e dus, nu ştiu dacă cu capul, dar se crede perfect şi nu-l mai face bine nimeni.
Ce dacă senatorul Ioan Ghişe(PNL) are dreptate, fiind blocat în iniţiativele sale de liderii USL şi nu de adevăr, iar Valeriu Zgonea(PSD), preşedintele Camerei Deputaţilor, încă mai trage nădejde că preşedintele Traian Băsescu ar fi cazul să demisioneze.
Recentul Sondaj CCSB, realizat în perioada 28 sugust- 1 septembrie, arată clar că 62% dintre repondenţi sunt nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, iar abia 32% sunt mulţumiţi şi 6% nu ştiu/nu răspund.
La o altă întrebare, 52% dintre cei chestionaţi spun că decizia CCR a fost incorectă, în timp ce numai 40 susţin contrariul. Sondajul mai arată că Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia pentru că 7,4 milioane de români au votat la referendum împotriva preşedintelui suspendat.
Un alt punct al sondajului afirmă că Sorin Oprescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt politicienii în care românii au cea mai mare încredere. Numai unul din 56 români mai are încredere în preşedintele Traian Băsescu. Ceea ce era de demonstrat.
Ion Predoşanu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here