Astăzi: Manifestare cultural-educativă la Căminul cultural Brădiceni (Peştişani)

1419

Dacă Domnul va îngădui şi pământul va fi liniştit, astăzi, 16 februarie 2023, în organizarea Consiliului local şi a Primăriei Peştişani, cu sprijinul Fundaţiei cultural-ştiinţifice «Casa Brâncuşi» Hobiţa, a Liceului tehnologic Peştişani, la Căminul cultural din satul Brădiceni se va desfăşura, începând cu ora 12,00, o amplă manifestare cultural-educativă de o aleasă ţinută, care este consacrată apropiatei aniversări a naşterii lui Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne!
Aşa cum ne-a relatat domnul prof. univ. dr. Moise Bojincă, preşedintele Fundaţiei cultural-ştiinţifice «Casa Brâncuşi» Hobiţa, cuvântul inaugural va fi susţinut de către d-l primar Cosmin Pigui, după care va fi vernisată expoziţia de pictură şi sculptură sugestiv intitulată: «Metafore de lumini şi culori», cu o serie de lucrări inspirate din opera lui Constantin Brâncuşi, având ca autor pe cunoscutul artist Florin Preda Dochinoiu, iar, în continuare, va avea loc lansarea Albumului liric: Vis cu «Pasărea» Brâncuşi, autor, scriitorul şi remarcabilul nostru gorjean, poetul Nicolae Dragoş, în colaborare cu dl Florin Preda Dochinoiu, avându-i curatori pe prof. dr. Ion Mocioi şi prof. dr. Zenovie Cârlugea, care vor evoca personalitatea marelui sculptor şi importanţa reflectării operei sale în creaţiile artistice contemporane!
Vor fi lansate o serie de cărţi şi se vor acorda diplome în prezenţa domnului Gheorghe Cărbunescu, reprezentant al Direcţiei juridice, dezvoltarea capacităţii administrative şi achiziţii publice, pentru ca în încheiere, «Lyra Gorjului», condusă de prof. Mircea Suchici, să încânte auditoriul cu melodiile sale i pline de poezie! (V.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.