Armata israeliană recunoaşte că a efectuat un tir în apropierea unei şcoli ONU de la Rafah. Statele Unite, „consternate” de bombardament

460

Armata israeliană a recunoscut duminică faptul că a lansat un tir asupra unei ţinte în apropierea unei şcoli de la Rafah, unde cel puţin zece palestinieni au fost ucişi într-un atac efectuat mai devreme în cursul zilei. Washingtonul s-a declarat „consternat” de noul bombardament
„Armata israeliană a luat la ţintă trei terorişti din cadrul Jihadului Islamic urcaţi pe o motocicletă în apropierea unei şcoli UNRWA de la Rafah. Forţele de apărare ale Israelului examinează consecinţele acestui atac”, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.

Cel puţin zece persoane au fost ucise duminică dimineaţa în urma unui bombardament care a vizat o şcoală ONU ce adăpostea aproximativ 3.000 de refugiaţi, potrivit serviciilor de salvare.
Este a treia oră în zece zile când o şcoală ONU este lovită în Fâşia Gaza. Aproximativ 30 de palestinieni au fost ucişi deja în atacuri asupra unor şcoli ONU la Beit Hanoun la 24 iulie şi la Jabaliya (nord) la 31 iulie, generând critici la nivel internaţional şi condamnarea ONU.

Statele Unite, „consternate” de bombardamentul unei şcoli ONU în Fâşia Gaza
Washingtonul s-a declarat „consternat” de noul bombardament asupra unei şcoli ONU în Fâşia Gaza, în care cel puţin zece persoane au fost ucise duminică, îndemnând Israelul „să facă mai mult” pentru a evita victimele civile, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, citată de AFP.

„Statele Unite sunt consternate de bombardamentul dezonorant asupra unei şcoli a UNRWA (Agenţia ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni) de la Rafah”, a declarat Jennifer Psaki într-un comunicat.
„Subliniem încă o dată că Israelul trebuie să facă mai mult pentru a-şi respecta propriile standarde şi evita victimele civile”, a continuat ea.

„Coordonatele şcolii, precum şi cele ale tuturor instalaţiilor ONU în Gaza, au fost comunicate în repetate rânduri forţelor israeliene de apărare”, a precizat Psaki.

„Instalaţiile ONU, şi în special adăposturile pentru civili, trebuie să fie protejate şi nu trebuie să servească drept bază pentru lansarea unor atacuri”, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane a cerut o anchetă rapidă şi completă asupra acestui incident şi a făcut apel către cele două părţi aflate în conflict să protejeze populaţia civilă şi să respecte legislaţia internaţională în domeniul umanitar.(Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here