Deși se va îndeplini mult mai târziu, Barițiu își propunea să editeze și ,,o foiță cu litere latinești o dată sau de două ori pe lună”. În numai câțiva ani, lumina sa deșteptă spiritul poporului, dar și al literaților, în tot Ardealul se aprinse flacăra românismului, ulterior, și a unității neamului românesc prin cultură. Roadă bună dădea Barițiul pe ogorul redeșteptării naționale! Dar câte ,,lupte mari și grele” n-a dus redactorul George Barițiu cu editarea celor două publicații, ,,care în tot momentul erau ameninţate cu sugrumare” din partea cenzurii, în viziunea autorităților orice informații sau atitudini din Gazetă și Foaie, favorabile românismului, erau incriminabile. Farul de lumină din revistele sale începuse să se reverse și peste Carpați, stârnind îngrijorarea puterii protectoare din Principate, consulul rus intrevenind în 1840 ca foile din Brașov să nu mai ajungă în Moldova și Țara Românească. Acea ,,lumânărică”, cum vedea el publicația, a aprins însă lumini mari și puternice care vor arde mereu în jurul numelui său, ca o aureolă de glorie. Într-adevăr, alături de ,,Curierul Românesc” al lui Ioan Heliade Rădulescu și ,,Albina” lui Gheorghe Asachi, foile deveniseră o vatră de cultură a românismului „din cele patru unghiuri”.
Văzând licărul național din sufletul tânărului coleg de școală, Andrei Mureșanu, Barițiu îl ia colaborator la cele două publicații, ambii simțind boarea primăvăratică a popoarelor Europei. Națiunea română trebuia pregătită pentru întâlnirea cu mireasma binefăcătoare a acesteia, astfel că cei doi își solidarizează destinul cu al națiunii.
A venit însă și anul 1848, ,,primăvara speranțelor neamului românesc”, ,,el se supuse și veni și-n acest asalt, în rândul întâi”. La Marea Adunare Națională de la Blaj, din 3-5 mai 1848, Barițiu a fost ales vicepreședintele Adunării, făcând parte și din ,,deputaţiunea de 110 membri, ce sub conducerea episopului Lemeni se presentă la Cluj pentru a aşterne dietei petițiune din partea românilor”. În vârtejul evenimentelor revoluționare, ziarele sale informează continuu despre cursul evenimentelor din monarhia austriacă, Transilvania, Țara Românească, Moldova și din Europa. Deși, în cursul evenimentelor din anii 1848-1849, Barițiu a fost adeptul unei poziții mai moderate, a înțeles ca nimeni altul dimensiunea astrală a lui Avram Iancu în revoluția română din Transilvania: ,,Avram Iancu, omul născut pentru acţiune, venise tocma la timp, tocma în acei ani epocali… el a fost pentru noi unul din acei bărbaţi adevărat providenţiali, ale căror merite pentru libertate toți fanfaronii din lume nu vor fi în stare de ale întuneca.”
Făcând parte din ,,Comitetul de pacificațiune” și din ,,Comitetul de apărare a țării”, alese la Blaj, Barițiu părăsește Brașovul, vine la Sibiu, lăsând, câteva luni, redactarea gazetelor în grija lui Andrei Mureșanu. Revine când era și mai mare nevoie de munca sa istovitoare; în vara și-n toamna anului 1848, gazetele maghiare vărsau venin și informații false despre țăranii români care refuzau să mai efectueze robotele și despre incidentele sângeroase dintre maghiari și români. Gazetele lui Barițiu devin tribuna revoluției române. La câte informații părtinitoare din gazetele maghiare au trebuit să răspundă acestea! De aceea, cercurile maghiare îl urau, ocuparea Sibiului de către generalul Bem aducând necazuri gazetarului Barițiu. Acesta, ca și Andrei Mureșanu, în martie 1849 se refugiază în Țara Românească, la Câmpina, unde stă până în iunie, când, urmare a unor intrigi ale rusofonilor, este arestat și închis la Ploiești. De aici a fost dus în Bucovina, la Cernăuți, de unde, după 11 zile a fost eliberat, grație implicării familiei Hurmuzachi, la care a și rămas câteva luni de zile, revenind în Transilvania de abia în octombrie 1849. Aici va colabora la ziarul ,,Bucovina”, fiind considerat primul publicist ardelean care ascris într-o revistă din Bucovina. Dorind să-și reia munca de gazetar la publicațiile care-l consacraseră, în decembrie 1849 solicită autorizație pentru reapariția publicațiilor. Deși a primit-o, cu unele condiții, în 13 februarie 1850, îi este retrasă, cele două publicații reapărând în septembrie 1850, fără George Barițiu, ambele devenind gazete oficiale ale guvernului imperial, sub redacția lui Iacob Mureșanu, considerat mai puțin intrasingent decât fondatorul lor. Cu toate că nu mai era redactor, ,,a rămas şi mai departe primul şi cel mai harnic colaborator al foilor, cărora el le-a fost dat fiinţă”. Va rămâne însă gazetarul onest devotat simțirii sale naționale, în paginile gazetelor întemeiate de el, dar și-n altele, făcându-și cunoscute ideile ce-l animau. Prin George Barițiu s-a început ,,solidaritatea de destin a presei cu marea colectivitate a poporului”, iar Gazeta de Transilvania a fost cu adevărat ,,o școală de pedagogie românească pentru popor”. Gazetarul din firea sa nu-i da pace și, între anii 1878-1885 redactează la Sibiu ziarul ,,Observatorul”, unde și-a făcut cunoscute experiențele, convingerile și aspirațiile naționale, literare, politice, economice și sociale.
În 1852, un consorţiu de comercianţi români din Braşov înfiinţând fabrica de hârtie din Zărnesti îi oferă postul de director comercial, pe care-l va onora timp de două decenii, oferindu-i o anumită stabilitate financiară, acest post prilejuindu-i, în interesul fabricii, și o vizită în unele state europene, care i-a fost ulterior foarte utilă. Dar Barițiu era truditor cu spiritul, condeiul înmuindu-l în cele mai nobile simțăminte naționale, spiritul său ager arătându-i mereu unde trebuia să-și îndrepte stăruința. Scrisul, plin de nerv și simțire națională, atingea tot ce țintea redeșteptarea națională. Un vântișor de primăvară adia în supărata țară transilvană. Nou regim liberal, prefigurat de Diploma din octombrie 1860, reaprindea speranțele românilor. Barițiu se avântă din nou în sfera politicii, iar după întemeierea Partidului Național Român, fiiind unul dintre fondatori, se pronunță pentru tactica pasivistă. În 1882, în numele partidului, într-o ,,limbă clară, serioasă, bărbătească și argumenattă” va publica Memorialul asupra situației românilor din Transilvania. În 1887 părăsește culoarele politicii militante și se retrage la masa de scris, între anii 1889-1891, reușind să publice cele trei volume ale cărții ,,Părți alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă”.
Elitele naționale, cărora regimul anterior, prin cenzură și atenta supraveghere a poliției, le zădărnicise toate planurile de manifestare a luptei naționale, chiar dacă era numai pe ogorul culturii, erau pregătite de alte asalturi. Din ceruri parcă se auzea un glas mângâietor: Cultura, cultura și totuși cultura națională…
Fără odihnă, George Barițiu, ca un adevărat dascăl al românismului, în Gazeta de Transilvania, aproape număr de număr, stăruia în dezvoltarea limbii și literaturii române și în lățirea culturii în toate straturile poporului, întrezărindu-se nevoia înființării unei asociații care să slujească acestui ideal. Idealul emancipării românimului devenise un catalizator al tuturor energiilor națiunii române, indiferent din ce confesiune făceau parte promotorii acestuia. Lupta pe tărâm cultural, cu revărsarea spre popor, asta era calea de urmat! Asta făceau și alte popoare din imperiul austriac, timpul grăbea istoria, iar românii trebuiau să țină pasul.
(Va urma)
Dumitru Cauc
