Apă şi canalizare la 70 de km de Târgu-Jiu – Investiţie de 2,5 milioane de euro, inaugurată la Ioneşti

517

Locuitorii comunei Ioneşti vor avea apă potabilă şi acces la reţeaua de canalizare, graţie unui proiect realizat prin Măsura 322. Inaugurarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare a avut loc ieri, în prezenţa şefilor judeţului Gorj.

Proiectul, a cărui valoare se ridică la suma de 2,5 milioane de euro, a inclus, pe lângă înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, modernizarea unui drum sătesc şi construirea unei grădiniţe. „Este vorba de un proiect integrat pe Măsura 322: înfiinţare reţea de canalizare şi apă uzată, înfiinţare de alimentare cu apă, modernizarea unui drum sătesc de la Ilieş spre Km700 şi construirea unei grădiniţe în Gura Şuşiţei. Cred că foarte mare nevoie de o astfel de investiţie. Comuna Ioneşti era într-un stadiu în care sursa de apă nu era suficientă pentru locuitorii comunei Ioneşti”, a declarat Marian Tătaru, edilul comunei Ioneşti. „Anul viitor o să mergem pe implementare, pe drumuri, pe modernizări, şi eventual o să vedem ce o să mai vină din partea Fondului European”, a mai precizat primarul din Ioneşti. Inaugurarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare a avut loc ieri, în prezenţa prefectului judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, a preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi a deputatului Camelia Khraibani. „Proiectul finanţat pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală aduce locuitorilor din comuna Ioneşti posibilitatea de a avea apă potabilă. (…) Finanţarea proiectului prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală s-a ridicat la un contract de peste 2.500.000 de euro. Prin faptul că din 2009 şi până la această dată avem acest proiect la cheie, cu tot ceea ce înseamnă exploatarea prin serviciul pe care l-au organizat Consiliul Local şi Primăria comunei Ioneşti, este vizibil ce înseamnă prioritate pe agenda de lucru a administraţiei publice locale – absorbţia fondurilor europene. (…) Suntem un judeţ, zic eu, cu o experienţă bună în absorbţia fondurilor europene. Iată că acest proiect de succes scoate în evidenţă experienţa câştigată de noi în obţinerea fondurilor europene; sunt sigur că în perioada 2014-2020 vom accesa mult mai bine fondurile europene”, a declarat Ion Călinoiu. La rândul său, prefectul Ion Claudiu Teodorescu a declarat că ar dori să participe mai des la inaugurarea unor astfel de proiecte. „Aş dori ca în fiecare lună să participăm la astfel de evenimente, în fiecare localitate, pentru că până la urmă reţeaua de apă, canalizarea şi tot ceea ce înseamnă staţie de epurare şi sănătatea, până la urmă, a populaţiei din localitatea respectivă, e importantă. Astfel de proiecte, mai ales când sunt susţinute şi reuşim să accesăm proiectele europene, sunt destul de binevenite pentru judeţul nostru, pentru fiecare localitate. Creşterea nivelului de trai şi siguranţa alimentară a oamenilor e o prioritate pentru noi. Sper ca odată cu anul 2014 să avem mai multe proiecte. Chiar discutam cu domnul ministru al Agriculturii, când a venit dânsul la Târgu-Jiu, şi zicea că în exerciţiul următor bugetar european o să avem posibilitatea să depunem mai multe proiecte pe aceste măsuri”, a spus prefectul judeţului Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here