„Mândri de ei!” Promovare 100% la un colegiu din Gorj

5815

Toți cei 27 de absolvenți de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au promovat examenul de Evaluare Națională. Cea mai mare medie a fost 9.92, iar cea mai mică, 7.62. De remarcat că sunt 19 medii mai mari de 9! Doi elevi au obținut note de 10 la Limba și literatura română și un candidat are nota maximă la Matematică.
„Rezultatele la Evaluarea Naţională înainte de contestaţii. Avem o singură clasă, dar ce clasă! Locul 31 în ierarhia naţională. Mândri de ei!”, a transmis conducerea colegiului.
Tot promovabilitate de 100% s-a înregistrat și la Școala Gimnazială Bălcești din comuna Bengești-Ciocadia. Cei 14 candidați au obținut medii între 5.17 și 8.27. De asemenea, cei trei absolvenți ai Școlii Gimnaziale Săcelu au promovat examenul cu mediile 5.30, 5.45 și respectiv 6.15.

„Un exemplu de excelență”
Gorjul nu a înregistrat nicio medie de 10, înainte de contestații. Sunt însă șase elevi cu medii de 9.95, trei dintre aceștia provenind de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu. „Cu o deosebită bucurie și mândrie, dorim să vă felicităm pentru rezultatele remarcabile obținute la examenul de Evaluare Națională din acest an. Performanțele reflectă dedicarea, munca asiduă și pasiunea pentru educație care definesc comunitatea noastră școlară. Suntem deosebit de încântați să evidențiem reușita excepțională a celor trei elevi care au obținut media 9.95, poziționându-se în fruntea rezultatelor la nivelul județului Gorj: doi elevi au obținut nota 10 la Limba și Literatura Română și nota 9,90 la Matematică și un elev a obținut nota 10 la Matematică și nota 9,90 la Limba și Literatura Română. Acești elevi sunt un exemplu de excelență și ne fac mândri de realizările lor extraordinare. De asemenea, dorim să subliniem procentul foarte bun de promovabilitate la nivelul întregii unități școlare. Acest succes reflectă nu doar efortul individual al fiecărui elev, ci și angajamentul neobosit al profesorilor și sprijinul constant al părinților. Vă mulțumim tuturor pentru dedicare și pentru faptul că ați demonstrat, încă o dată, că Școala Gimnazială «Sfântul Nicolae» este un loc unde excelența este atinsă și apreciată. Felicitări și mult succes în continuare!”, este mesajul conducerii prestigioasei unități de învățământ din Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here