Anul deconturilor, anul dictaturii!

490
Aproape gata cu sărbătorile mari ale neamului – Crăciunul şi Revelionul au rămas în urmă. Cu bune şi cu rele s-a dus şi anul 2009. Oamenii serioşi s-au întors la treburile lor, convinşi că numai activitatea le aduce bunăstarea cea mult visată de fiecare. Anul 2010 nu se anunţă bun, din mai toate punctele de vedere.

O vorbă înţeleaptă ar spune, încurajator, cam aşa: „Zâmbeşte şi viaţa ţi se va părea mai frumoasă”. Se zice că aşa cum îţi aşterni, aşa dormi. Iar România nu fu guvernată bine în 2009, măsurile de oprire a crizei economice nu s-au luat la timp de Guvernele Boc 1, 2, 3 şi 4. Greul abia acum începe şi, din păcate, tot cu un guvern condus de Emil Boc pornim la drum. Un drum anevoios şi din pricina absenţei Bugetului pe anul 2010, care abia din 11 ianuarie va începe a fi dezbătut în Parlament. Din nefericire, 2010 a început cu veşti proaste. Românii în genere, referindu-ne la locuitorii României, vor da piept cu noi scumpiri. Carnea, lactatele, utilităţile şi carburanţii vor avea preţuri cu 10 până la 50% mai mari. Toate aceste scumpiri ale produselor alimentare sunt puse pe seama tăierii subvenţiilor, măsură la care ne obligă Uniunea Europeană, pe seama creşterii accizelor şi a devalorizării leului. Curentul electric s-a scumpit deja cu 4% de la 1 ianuarie. Patronatele din industria alimentară au anunţat că ne vom aştepta să crească cu 20% preţul cărnii de pui, carnea de vită şi cea de oaie vor avea preţuri cu până la 50% mai mari, iar pentru carnea de porc vom plăti cu 25% mai mult. Producătorii din Industria Laptelui avertizează că laptele şi brânzeturile se vor scumpi cu 20-25% faţă de preţurile plătite în anul 2009.

Benzina s-a scumpit cu 20%, iar ţigările cu 34%. Mă rog, scumpirile la ţigări nu-i afectează pe toţi, iar măsuri similare luate de guvernul Australiei au condus la scăderea numărului fumătorilor şi, implicit, la creşterea nivelului de sănătate a populaţiei. Patronatele au explicat că majorarea accizelor la carburanţi şi la energie electrică vor genera scumpiri în lanţ. Iar accizele pentru anul 2010 se calculează la un curs de 4 lei şi 26 de bani pentru un euro, cu 14% mai ridicat decât în anul 2009.
Nici târgujienilor nu le va fi mai uşor. Din acest an, birurile sporesc în vreme ce scad câştigurile. Locuitorii municipiului Târgu-Jiu vor fi obligaţi să plătească taxele şi impozitele pe case, terenuri şi maşini cu 20% mai mari decât în anul trecut.
După cum se vede, încă din debutul anului 2010 nu ne aşteaptă lucruri bune. Ţara va sărăci, iar fiecare dintre noi o s-o ducem mai greu o vreme, ca mai apoi, vorba primului ministru Emil Boc, să ne fie mai bine. Sperăm că tuturor, nu numai aleşilor patriei. Anii în care ni s-a promis „Să trăiţi bine!”, vreo cinci la număr, s-au înmormântat şi rămân în amintirea românilor ca nişte păcăleli sinistre. Să dea Domnul ca măcar următorii cinci să fie ceva mai buni. Glumele cu modernizarea ţării ni s-au cam servit în toţi anii electorali din ultimii 20! Tot în 2010, România va trebui să strângă cureaua şi să plătească deconturile datoriilor făcute pentru plata salariilor şi a pensiilor în 2009, deconturile scadente în 2010 cifrându-se la imensa sumă de 12 miliarde de euro, cam o treime din PIB.
*
Cu o majoritate obedientă şi cam oportunistă în Parlament, actuala putere are gânduri nu tocmai cuşere. În intenţia guvernului şi a păcătosului de legislativ care a cam dormit în anul 2009, se doreşte trecerea la un Parlament unicameral şi redus, ceva mai în felul defunctei Mari Adunări Naţionale de acum 21 de ani. Un Parlament mai suplu şi uşor de manevrat pentru un dictator. Plus modificarea Constituţiei, spre a i se da puteri sporite lui Zeus! Să dau acum un citat din Ion Cristoiu, analistul politic ce l-a susţinut în campania electorală pentru preşedinţie pe Traian Băsescu, pentru ca după nici o lună de zile să tragă un semnal de alarmă cumplit: „Dacă după numai 20 de ani am uitat unde duce concentrarea puterii în mâinile unii singur om, vina e a noastră. Ne merităm soarta. Democraţia nu moare când apare vreun politician cu fantezii autoritariste, ci când e sufocată de proşti, de laşi şi de lichele.”
În concluzie, vom fi nişte oameni în suferinţă şi, precum glăsuia marele gorjean Tudor Arghezi, ne mai rămâne bunătatea. Să fim buni unii cu alţii, adică să dăm dovadă de bunătate şi mai ales să fim buni la locurile noastre de muncă.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here