Angajaţii propriului destin

236

bunila (2)În România mileniului 3 există numeroase drame care se consumă în tăcere în diverse familii, pentru că politicienii aleşi şi societatea civilă dezvoltă un grad ridicat de ignoranţă faţă de nefericirile sociale.

Discutam cu un ales al Puterii din Colegiul meu, în urmă cu şase luni, despre un fenomen care consumă mulţi bani de la buget şi am rămas stupefiat de faptul că alesul nostru Constantin Severus Militaru nu-şi putea explica de ce la 10.000 de persoane handicapate, cu handicap congenital sau dobândit este nevoie de 9.000 de angajaţi. Gândindu-mă că, deşi este absolvent a două facultăţi, Militaru nu are de unde cunoaşte valenţele negative ale handicapului, i-am explicat că în ţara noastră copiii născuţi cu handicap nu sunt lapidaţi ca în Sparta antică, ci sunt crescuţi la sânul familiei şi îngrijiţi cu dragoste cât trăiesc părinţii.

Am văzut cum aceşti părinţi nefericiţi îşi duc copiii la recuperare cu aceeaşi speranţă şi atunci când ştiu că ei (copiii lor) nu-şi vor mai reveni niciodată. Am văzut mămici care refuză să mai nască vreun copil de frică să nu se nască cu acelaşi handicap nefericit, pe care îl au actualii lor copii.

I-am explicat acest lucru deputatului Militaru. Ştiu că l-a înţeles, însă pentru faptul că Guvernul Boc a dispus anularea statutului de angajat al asistenţilor persoanli ai persoanelor cu handicap am mai înţeles că mulţi dintre parlamentarii Puterii sunt fiecare în parte ca un apendice plin cu inutilităţi în cadrul PD-L- ului.

Aceşti îngrijitori ai persoanelor cu handicap au o responsabilitate în plus faţă de oricare angajat din sistemul de stat, pentru că o persoană cu handicap are nevoi speciale, care încep de multe ori de la achiziţionarea pampersului pentru adulţi. Nu-mi doresc ca politicienii să ajungă să schimbe vreodată vreun bolnav handicapat, care a făcut pe el şi care trebuie spălat pentru a nu face escare de decubit. Sunt convins că mirosul politicii, aşa mizerabilă cum este, este cu mult mai suportabil, mai ales că este şi bine plătită.

Îngrijitorii persoanelor cu handicap nu mai primesc salariu, nu mai au carte de muncă, ci primesc doar o indemnizaţie, care la rândul ei a scăzut de la 700 de lei la 500. În tot acest timp, aleşii neamului se preocupă să intre în conducerea Camerelor, să-i asigure preşedintelui majoritatea de care are nevoie ca să schimbe Constituţia sau, pur şi simplu, să se îngrijească de viitorul lor politic, pentru că politica le dă bani mulţi şi nemeritaţi. Şi ei, ca şi îngrijitorii persoanelor cu handicap, sunt angajaţi ai propriului destin, însă, spre deosebire de cei din urmă, care sunt actori de psihodramă în viaţa zilnică, politicienii sunt regizorii nepăsării naţionale, care au ajuns acolo tot prin votul unor amărâţi, care au crezut că aleşii lor îşi vor onora promisiunile, nu le vor accentua grijile şi nevoile.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here