Andrei rămâne subprefect de Bucureşti

346

Deşi mijlocul lunii ar fi trebuit să-l găsească propulsat direct în funcţia de manager general la Pandurii, subprefectul de Bucureşti, Liviu Andrei, rămâne pe mai departe în postul pe care îl ocupă de peste un an de zile. El ne-a precizat ieri că rămâne dispus să se implice în funcţia de conducere ce i-a fost propusă la clubul sportiv, dar doar dacă vor fi luate aprobările de rigoare din forurile de decizie ale clubului, aşa cum anterior declarase şi Florin Cârciumaru.

La începutul lunii, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii, Marin Condescu îl prezenta presei pe Andrei ca fiind viitorul manager executiv al echipei, lucru care nu s-a şi întâmplat deocamdată. Andrei spunea şi el că a avut discuţii în acest sens cu managerul de la Artego, Viorel David, şi cu primarul Florin Cârciumaru, care şi-ar fi dat acceptul pentru o astfel de promovare, numai că, a doua zi după anunţul lui Condescu, edilul s-a retras din Adunarea Generală a Acţionarilor, spunând şi acum că nu mai revine asupra acelei decizii.
„Am înaintat adresă oficială către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi am informat că eu, ca persoană, nu mai fac parte din nicio structură de conducere. Rămâne ca în Consiliul Local să aibă loc o şedinţă şi să fie desemnată o altă persoană care să ne reprezinte în AGA. Eu personal rămân alături de club, dar nu mai mă implic în procesul decizional direct”, spune Florin Cârciumaru. Ca urmare, până la desemnarea unui nou reprezentant al Primăriei în AGA de la Pandurii, până la validarea şi întrunirea unei şedinţe în care să se discute despre eventuala venire a lui Andrei la echipă mai este o cale lungă, fostul prefect având motive suficiente să spună că rămâne subprefect la Bucureşti până când lucrurile se vor clarifica la Târgu Jiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here