Amenzi de peste 75.000 de lei într-o singură zi

428

13 infracţiuni au fost constatate şi peste 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 75.000 de lei, au fost aplicate în cea de-a opta zi de acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, de către poliţiştii gorjeni.

În perioada 1 – 19 aprilie a.c., la nivel naţional, se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel, marţi, 8 aprilie a.c., peste 150 de poliţişti gorjeni din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat  pe raza judeţului Gorj pentru prevenirea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru prevenirea infracţionalităţii stradale. Peste 100 de agenţi economici au fost verificaţi de poliţişti, în timp ce 368 de autovehicule au fost oprite în trafic, pentru control. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 13 infracţiuni, dintre acestea, 11 fiind infracţiuni de evaziune fiscală. De asemenea, poliţiştii au aplicat 173 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 75.000 de lei. „Din totalul sancţiunilor aplicate, 12 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, iar 30 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Pentru abateri de la normele rutiere au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate sau indisponibilizate bunuri în valoare de peste 6.500 de lei”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here