Alţi trei localnici din Motru, prinşi la furat în carieră

244

După ce luni, şapte localnici din Motru au fost prinşi în flagrant de două echipaje de jandarmi în timp ce sustrăgeau subansamble metalice din perimetrul unei cariere miniere, marţi alţi trei bărbaţi au fost surprinşi de jandarmi în timp ce săvârşeau aceeaşi infracţiune.

Marţi, în jurul orelor 18:00, un echipaj de jandarmi din cadrul G.S.O.P. Motru, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona unităţilor miniere în scopul prevenirii şi combaterii furturilor de componente metalice, au depistat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 39 şi 56 de ani, toţi cu domiciliul în municipiul Motru, în timp ce sustrăgeau mai multe subansamble metalice din perimetrul unei cariere miniere. Materialul feros folosit în procesul tehnologic de producţie, în greutate de 405 kilograme, a fost recuperat în vederea restituirii proprietarului de drept, iar cei trei bărbaţi sunt acum cercetaţi pentru furt. „Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare de către jandarmi, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228, din Cod Penal. Documentele întocmite şi persoanele depistate au fost predate Poliţiei Municipiului Motru, pentru continuarea cu operativitate a cercetărilor”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here