1 – Tratamentele de iarnă la pomi și vie
Sărbătorile de iarnă au trecut demult dar fermierii nu trebuie să-și întoarcă privirea de la câmp, grădina de legume, vie și mai ales de la livadă. Prima grijă este cea a tratamentelor de iarnă, adică o năprasnică lovitură pe care o putem aplica majorității dăunătorilor dar și multor agenți patogeni fungi (ciuperci moicroscopice parazite) aflate în somnolență. Despre zootehnie nu vorbim căci aceasta este o activitate permanent; 24 ore din 24; 366 de zile din 366. Fermierii pătimași consideră aceasta „activitate la foc continuu”.
Condițiile climatice total neobișnuite pentru noi, temperaturi ca în primăvară, lipsa zăpezilor de altădată, sunt chiar dăunătoare aproape tuturor culturilor, fie ele de câmp, de toamnă, fie de primăvară. Culturilor perene și de toamnă aceste temperaturi nu le fac bine, căci aceste culturi trebuie să parcurgă din toamnă până în primăvară un stagiu de temperaturi scăzute numit iarovizare sau vernalizare, care să le inducă nivele înalte de recoltă, călire și imunitate. Până acum aceste condiții de iarovizare sunt aproape absente, ceeace nu este de loc bine. De aceste temperaturi profită din abundență semințele de buruieni, dăunătorii hibernanți sub orice formă, ouă, larve, nimfe sau adulți, pe care gerurile de peste iarnă ar fi trebuit să-i decimeze, să le slăbească rezistența și să devină mai vulnerabili, mai ușor de controlat. Desigur că și ciupercile fitopatogene beneficiază din plin de aceste condiții anormale. Alternanța anormală de temperaturi pozitive ridicate urmate brusc de geruri aproape năprasnice este de asemenea extrem de nefavorabilă culturilor aflate pe rădăcini peste iarnă, dar foarte benefică pentru arăturile de toamnă pentru însămânțări de primăvară care au fost făcute deja. Așadar, una caldă, alta rece. Iată deci pentru ce trebuie neapărat efectuate tratamentele de iarnă, mai ales la pomi, căci totdeauna prevenirea este mai importantă decât tratamentele curative, deoarece, în primul rând reduce riscul unor infestări și infectări păgubitoare prin eliminarea surselor primare de proliferare a agenților patogeni, dar și prin economiile bănești ce se realizează prin reducerea numărului de tratamente curative, și mai ales prin reducerea riscului de contaminare a fructelor cu substanțele chimice utilizate, cunoscut fiind faptul că majoritatea pesticidelor ce se utilizează în timpul vegetației sunt sistemice, adică pătrund în toată planta, mai ales prin frunze, în sistemul circulator al plantelor, ajungând astfel și în fructe. Cum acestea sunt și greu de metabolizat (descompus) de către plante, consumul imediat al fructelor presupune neapărat și ingerarea lor de către oameni, acumularea, mai ales în ficat, depozitarul majorității toxinelor din organism, și de aici doar un pas până la îmbolnăvirea omului. Din păcate, o dată administrate acestea nu mai pot fi eliminate decât prin metabolizare în plante, în timp ce produsele chimice utilizate pentru tratamentele de iarnă nu sunt sistemice, au acțiune numai de contat sau respiratorie, adică acționează local, nu pătrund în plante, și deci ar putea fi ușor eliminate prin spălare, ceea ce nici măcar nu se impune, deoarece atunci când ele se aplică practic nu există fructe pe plante. Caracterul sistemic și remanența îndelungată, persistența și acțiunea toxică un timp cât mai lung, sunt însușiri utile pentru fermieri și nu pot fi socotite ca dăunătoare deși au aceste însușiri, și deci pentru protejarea consumatorilor se poate recurge doar la utilizarea restrictivă a acestora. Majoritatea dăunătorilor și a agenților patogeni iernează pe plante, în cazul nostru pe pomii fructiferi și vie, și combaterea lor presupune utilizarea de substanțe speciale având în vedere că în repausul vegetativ aceștia nu circulă, nu se hrănesc și deci nu se otrăvesc singure. Pentru aceasta se folosesc produse chimice de contact sau respiratorii, care să aibă efect distructiv direct asupra formelor de iernare ale bolilor și dăunătorilor.
Ca să realizezi imposibilul nu e o condiție să ratezi tot ce e posibil. Ion VELICAN
Între acestea, sulfatul de cupru – piatra vânătă, singur, ne tamponat, ne neutralizat cu var, în concentrație de 3 % (300 gr piatră vânătă la 10 l apă) are atât efect funcicid cât și insecticid datorită causticității sale. Numit și zeamă albastră, acesta combate agenții patogeni de orice fel care iernează la suprafața scoarței plantelor, cât și formele de iernare ale majorității dăunătorilor aflați aici, fără a avea efect fitotoxic asupra plantelor gazdă, acestea nefiind în vegetație. Dar cuprul din acest produs distruge și bacteriile glasogene – adică generatoare de cristale de gheață, existente pe părțile aeriene ale tuturor pomilor, dar în cel mai mare număr pe cais, vinovate în mare măsură de lipsa de rezistență la gerurile târzii de primăvară a plantelor. Alte produse utilizate în aceste tratamente sunt așa numitele uleiuri horticole, care spre deosebire de zeama albastră au efect distrugător doar asupra insectelor ce hibernează ca ou, larve sau adulți pe scoarța plantelor, dar nu și asupra fungilor, ciupercile parazite. Uleiurile horticole sunt de fapt insecticide de contact sau de respirație condiționate pe suport de ulei mineral care, ca urmare a îmbăierii plantelor, formează o continuă peliculă asfixiantă, toxică, ce îmbracă toată scoarța plantelor, izolând-o astfel de mediul înconjurător, și așa asfixiind vietățile pe care s-a așezat, dar și totodată instalând peste ele o atmosferă toxică. Cereți la fitofarmacii, magazinele care comercializează produsele chimice folosite în agricultură, aceste produse și respectați întocmai indicațiile fabricantului trecute pe etichetele de pe recipienții cu aceste produse, păstrați acești recipienți cel puțin un an pentru eventuale litigii. Pentru a avea efectele dorite faceți îmbăierea plantelor, stropind fiecare centimetru pătrat de plantă, pornind de sus în jos, spre a fi siguri că nu scapă tratamentului agenții patogeni vizați. Astfel de tratamente se execută numai în repausul vegetativ, când s-au scuturat toate frunzele plantei, pe timp senin, cu temperatura aerului peste 10 grade Celsius, fără zăpadă pe ramuri și fără vânt. Pentru a se asigura aderența soluției pe plante adăugați în soluția folosită și 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 l soluție (o lingură de zahăr la 2 litri de apă) dizolvat în prealabil în apă călduță și agitați permanent soluția pentru a menține concentrația omogenă. La speciile semințoase, măr, păr, gutui, ideal trebuie aplicate 3 tratamente, începând cu luna decembrie, până la umflarea mugurilor, iar la sâmburoase, cais, cireș, piersic, prun, vișin, doar 2 tratamente pot fi considerate suficiente, dar nici trei astfel de tratamente nu strică. Este preferabil ca primul tratament să fie făcut cu zeama albastră urmat peste o lună de cel cu uleiurile horticole și apoi al treilea tratament cu produse neuleioase, de regulă un insecticid puternic, cu altă substanță activă decât cea a insecticidului din uleiul horticol, pentru a asigura o paletă largă de de substanțe active administrate, evitând astfel inducerea rezistenței agenților patogeni la tratamentele aplicate. Ordinea tratamentelor poate fi și alta, însă tratamentul cu ulei horticol este bine să fie făcut nu mai târziu de luna februarie, spre a nu-i reduce din eficacitate prin pornirea imediată în vegetație a plantelor și a agenților patogeni.
Uleiurile horticole sunt foarte eficace mai ales împotriva păduchelui din San Jose, a păduchilor țestoși și păduchilor lânoși, asupra cărora celelalte tratamente sunt mai puțin eficace din cauza mijloacelor fizice de protecție ale acestora (carapace sau perișori lânoși fini și denși) extrem de eficace. Nu vom nominaliza aici niciun sortiment de ulei horticol din cauza diversității acestui sortiment aflat pe piață, dar insistăm ca tratamentele succesive să se facă cu produse active diferite, spre a se completa efectul unuia cu cel al următorului. Recomandăm ca primul tratament să se facă cu zeama albastră, urmată de uleiul horticol, spre a păstra cât mai mult timp sulfatul de cupru activ pe plante. Pentru o mai bună protecție a muncii este recomandabil ca ultimul tratament de iarnă să se facă după efectuarea tăierilor spre a evita contaminarea operatorului horticultor cu aceste substanțe, dar și pentru a reduce efortul fizic și financiar reclamate de acestea, căci va fi un volum mai mic de coroană pe care să se aplice soluția de stropit. Aceasta presupune efectuarea la timp a tăierilor în uscat Așadar recomandăm ca tratamentul 1 să fie făcut cu sulfat de cupru – 3 %, zeamă albastră, al doilea cu ulei horticol în concentrație cu 5 – 10 % mai mare decât cea recomandată, iar tratamentul 3 să fie făcut obligatoriu cu un insecticid de ingestie sau contact. Tratamentul de iarnă se recomandă chiar și în viile hibride, mai ales pe butucii sensibili la atacul acarienilor (păianjeni) ce se dezvoltă pe frunze creând pe acestea bășicuțe, negei, în care se ascund dăunătorii și sunt mai greu de tratat în vegetație. De regulă acest aspect se neglijează de proprietarii de vii și aceasta va avea efect negativ asupra plantației și a producției.
Practic este obligatoriu ca toți proprietarii de pomi sau vii dintr-un areal să efectueze astfel de tratamente, spre a suprima sursele potențiale de infestare cu astfel de agenți patogeni. La vii se poate recurge chiar la curățarea scoarței exfoliate (coaja care cade) de pe coarde și mai ales de pe brațe și butuci, toamna spre a provoca distrugerea agenților patogeni hibernanți pe acestea de către gerul iernii. Prin efectuarea tratamentelor de iarnă în pomicultură se reduce la maximum 5 numărul tratamentelor ce trebuie efectuate în vegetație pomilor fructiferi și astfel se reduce mult contaminarea producției cu substanțele toxice utilizate în combaterea bolilor și a dăunătorilor, dar totodată și costurile de producție.
Respectați cu strictețe măsurile de protecție a muncii căci efectele toxice ale acestor produse sunt perverse, se acumulează în corpul uman și răbufnesc atunci când ating masa critică, situație extreme de neplăcută.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea – Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
– vol. 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
– vol. 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine de le sine apoi…
Ing. Ion VELICI
