Acomodarea cu Fondul, cu fundul la popor?!

355

foto predoE limpede, înlocuirea lui Boc cu noul Putin al României este pe faţă. De chestiunea asta s-au prins şi cei de la Reuters! Am scris-o mai demult, iar acum se arată în toată urâţenia ei. Nesimţirea portocaliilor şi a liderilor lor nu cunoaşte margini.

În vreme ce PDL-ul nu sprijină năpăstuiţii acestor vremi, cheltuiesc bani mulţi pe nişte afişe ruşinoase. Cum că, vezi Doamne, parlamentarii Opoziţiei sunt în grevă şi cheltuiesc bani publici. Dar ei din care bani se-nfruptă. Cu ce bani scot afişele? Şi, mai ales, la ce folosesc. Fiind din hârtie lucioasă, de import, sunt scumpe şi nici măcar de hârtie igienică nu-s bune. Şi-apoi, cu ce le creşte partiduleţul în sondaje? Ei chiar nu văd că-i paşte soarta PNŢ-CD? La urma-urmei, primul ministru interimar şi de sacrificiu – Mihai Răzvan Ungureanu – are la dispoziţie puţin timp să arate ceva, plus un cabinet de tot râsul-plânsul! Pe lângă „corifeii” din restul coaliţiei portocalii, Boc-ul i-a mai băgat sub nas un Buget nevotat de tot Parlamentul, i-a mai împrumutat şi programul defectuos de guvernare prostească şi nişte surogate de miniştri. Tot portocalii. Păi cum să schimbe MeReU imaginea ştearsă a PDL? Poate dacă îl convinge pe Traian Băsescu să-şi dea demisia, provocând alegeri preşedinţiale anticipate. Obtuzi la problemele reale ale ţării, guvernele Boc 4-5, aici incluzându-l şi pe actualul aşazis Cabinet Ungureanu, fac sluj FMI. Nu mai departe de ieri, însuşi Mihai Răzvan Ungureanu pretindea că actuala întâlnire cu Şeful delegaţiei pentru România al FMI ar fi fost un fel de acomodare cu Fondul! Dar cu poporul – cu oamenii din stradă, cu sindicatele şi patronatele – de ce nu vor sub nicio formă să aibă dialog. Hai să zicem că cu Opoziţia nu vor şi pace. Dar cu năpăstuiţii acestui amărât de popor pe care se prefac că-l guvernează de ce nu vor să-i trateze decât cu spatele? Aparenta încercare de a reduce evaziunea fiscală este praf în ochi. În ochii proştilor. Dar nu toţi alegătorii sunt fraieri. La asta nu se gândesc? Mihai Răzvan Ungureanu nu-i chirurgul potrivit spre a reface virginitatea PDL. Ar fi fost necesar un tehnocrat, dar Zeus n-a dorit decât o spălare de imagine. O mutare tardivă şi fără rost. Cu şi fără zăpadă şi ger groaznic, România a luat-o rău de tot la vale. Furăciunile continuă. Nu numai în Parlament. Cabinetul Ungureanu n-a discutat amânarea privatizărilor frauduloase cerute de FMI. Că doar acum, în plină criză, se poate vinde pe nimic. Şi ne vom trezi că timpul trece, la guvernanţi leafa merge, iar hoţiile tot aşa. Între timp, pe nomenclatorul de meserii a mai apărut una. Aceea de „magicieni”. Cu diplome de profesionişti ai iluziilor, atestate de Ministerul Muncii şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Mai rămâne să apară şi meseria de hoţ. Cât de curând. O meserie legalizată, pe care o practică ilegal corupţii regimului Băsescu. Care, deocamdată, după exemplul Marelui lor Maestru, se comportă conform devizei: „Nu poţi să vinzi gogoşi fără teatru!”. Ca pe vremea acelui celebru „Dragă, Stolo!”. După care va urma sloganul cerut de protestatari: „Să mă trântiţi bine!”. Cu sau fără Mişcare (ne)Populară!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here