“Accidentul” de la Bărbătești era o crimă

226

Mister dezlegat de polițiștii gorjeni în cazul accidentului mortal înregistrat săptămâna trecută pe raza comunei Bărbătești, unde un bărbat de 40 de ani a fost găsit lovit grav în stradă, el decedând ulterior, după ce a fost preluat de o ambulanță pentru a fi transportat la spital. Dan Cojocaru și-a pierdut viața din cauza loviturilor primite, polițiștii mobilizându-se imediat pentru a-l găsi pe șoferul fugar, după câteva zile de anchetă asiduă aceștia descoperind că nu au de-a face cu un accident nefericit, ci cu o crimă despre care se va vorbi multă vreme de acum încolo.

Un vecin al bărbatului a fost reținut pentru 24 de ore în noaptea de sâmbătă spre duminică, ieri după-amiază el fiind dus la instanță pentru a fi arestat preventiv. Costel Mornea este suspectat de faptul că, împreună cu concubina celui decedat, Carmen Safta, au comis o crimă al cărei mister a fost dezlegat de abia acum. Cei doi au fost surprinși în flagrant, de către Cojocaru, în timp ce întrețineau relații intime chiar în casa lui, între cei trei izbucnind o ceartă care a dus ulterior la scenariul cu accidentul rutier. Bărbatul a fost lovit cu un vătrai direct în cap, iar apoi a fost dus în stradă și întins pe carosabil, după care a fost jucat în picioare, ca să pară lovit de o mașină.
barbatesti-accident-1Trupul în agonie al lui Cojocaru a fost descoperit de un localnic, care a cerut ajutorul altor săteni pentru a chema salvarea și, astfel, toată lumea a fost convinsă pentru moment că bărbatul era victima unui șofer fugar. Șoferul a fost căutat însă în zadar pentru că, în tot acest timp, Mornea a fost la Morgă și s-a îngrijit de necropsia lui Cojocaru, iar apoi a plătit și cheltuielile de înmormântare a victimei, din dorința ca totul să se încheie cât mai repede, iar polițiștii să îl caute pe conducătorul auto dispărut de la locul accidentului. Ancheta minuțioasă a oamenilor legii a dus însă la prinderea lui Mornea, acum polițiștii și procurorul de caz încercând să demonstreze că și iubita celui decedat este implicată în crima respectivă, femeia având deocamdată rolul de martor și de “văduvă îndurerată”.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here