Unii dintre noi îşi mai amintesc de cozile de la difuzarea presei pentru ziarul „Sportul”, din deceniile dinaintea lui ’89. Fiind elev la liceu, mergeam chiar la gară întâmpinând trenul de Bucureşti de la orele 13, pentru că nu mai aveam răbdare să se deplaseze sacii cu ziare la poştă sau la chioşcurile de difuzare a presei. Îmi bătea inima de emoţie să văd ce se scrie despre meciurile de fotbal preferate. Exerciţiul citirii presei scrise mi l-am format încă din gimnaziu, când am trimis câteva însemnări „Scânteii pionierului”. Mai citeam în liceu şi presa pentru tineret, care aborda problemele vârstei noastre. Pe atunci erau tineri chiar şi jurnaliştii de marcă ai zilelor de azi. În timpul studenţiei, la Litere, nu-mi lipseau de sub pernă la cămin, „Gazeta literară” (transformată atunci în „România literară”), pregetând însemnările fotbalistice ale lui Fănuş Neagu şi inscripţiile din colţul de sus din dreapta revistei „Contemporanul”, ale lui Geo Bogza (articole despre „mormântul lui Eminescu” sau „moartea lui Perpessicius” etc.) stăruie în memorie.
N-am uitat nici polemicile României literare privitoare la plagiatul romanului „Principele”, de Eugen Barbu. Pe noi ne-a lămurit profesorul de literatură contemporană, criticul şi istoricul literar CORNEL REGMAN, cu sentinţa „orice asemănare cu realitatea este întâmplătoare”, după ce a concluzionat glumind în Uniunea Scriitorilor: „Îngerul a strigat şi critica s-a predat”, referindu-se la romanul „cronicarului sportiv” menţionat.
Fiind repartizat la o şcoală din judeţul Bacău, biblioteca comunală mi-a oferit o masă de trei metri cu toate revistele culturale aşezate între coperţi cartonate. Aceeaşi masă cu reviste am găsit-o şi la şcoala unui sat din Aninoasa, unde am fost transferat. Nu ştiu dacă suspendarea acestor generoase mese încărcate de cultură au vreo legătură cu „revoluţia culturală”, după „vizita din Coreea”, dar în câţiva ani au dispărut misterioasele mese întinse, cu tot tezaurul revistelor culturale?!… În prezent, Primăria Aninoasa a fost abonată la ziarele „Gorjeanul”, „Pandurul”, „Gazeta de Sud”, poate şi la altele, dar toate sunt „depozitate” la registratura instituţiei, de unde le mai răsfoiesc periodic. Am propus de câţiva ani ca aceste abonamente, dacă nu sunt „prevalizate”, să fie transferate peste drum, bibliotecii comunale, unde există mese lungi, ca acelea menţionate. Mi s-a spus că se aşteaptă aprobările „celor de sus”!?… Într-una din zilele trecute, m-am deplasat în oraşul Tg-Cărbuneşti pentru un control medical. Nu mi-am luat provizii de acasă, ştiind că mai „trăieşte” chioşcul de presă de la „Blocuri”.
Singurul supravieţuitor Rodipet a sucombat de aproape un an, mi se spune la librăria alăturată. „Traseul mortuar” este impresionant (au dat ortul popii cele din gară, piaţă, BRD, Poştă, judecătorie) şi ultimul deces la „Blocuri”. Şi la biblioteca ORĂŞENEASCĂ „Tudor Arghezi” am primit acelaşi anunţ funerar „Nu mai avem ziare şi reviste”, în vitrină pâlpâind expiratele. Punctul de difuzare a presei din gara comunei Turburea, alături de primărie, n-are alt rol de câţiva ani, decât de mobilier pentru afişele electorale din campanii atât de dese.
Peste tot (inclusiv punctele gării Tg-Jiu), am fost informat de „investitorul străin”, a dat bir cu fugiţii, având în cârcă toată presa scrisă din România1 Tineretul are NET, dar generaţia veche ce face?
Prof. Virgil Cercelaru
