În lămurirea celei de a doua şi a treia anatematismă Sfântul şi Dumnezeescul Pavel, slujitorul tainelor dumnezeeşti scrie: „Cu adevărat mare este taina bunei credinţe. Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit neamurilor, a fost crezut în lume, s-a înălţat întru mărire”. (Timot.III, 16).
Dar ce înseamnă „s-a arătat în trup”? înseamnă că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl s-a făcut trup, nu prin mutare sau prin schimbare, întrucât natura lui s-ar fi transformat în trup, după cum am spus şi mai înainte, ci dimpotrivă, făcând propriul lui trupul cel luat din Sf. fecioară, el, care este unul şi acelaşi Fiu: mai înainte de întrebare fiind Cuvânt netrupesc, iar după întrupare fiind acelaşi în trup. Cu aceasta noi zicem că acelaşi este la un loc şi Dumnezeu şi om, neîmpărţind consideraţiunea pe care o avem în chip asupra omului luat de el, în parte, şi într-alta pe care o avem în chip special asupra lui Dumnezeu Cuvântul, pentru că nu înţelegem că sunt doi Fii, ci, să mărturisim că Hristos însuşi este unul şi acelaşi Fiu şi Domn. De aceea cei care socot că lucrurile nu stau astfel adică cei care nu vor să creadă aşa, ci împart în doi Fii pe cel ce este unul şi separă cele ce sunt unite cu adevărat, zicând că omul a avut cu Dumnezeu, o legătură numai de merit, adică de autoritate, sunt streini de credinţa cea dreaptă şi nepătată. Căci chiar dacă el este numit apostol şi dacă se zice că a fost uns şi consacrat Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, atunci când s-a făcut om ca şi noi a fost numit apostol şi a fost şi uns dimpreună cu noi, omeneşte. Căci, cel ce s-a făcut ca noi, cu toate că a rămas aceea ce era, nu refuză cele ce sunt ale noastre, ci primeşte chiar, pentru iconomie, cele omeneşti cu măsurile omeneşti, nefiind nedreptăţit cu aceasta întru nimic în ceea ce priveşte mărirea sau natura lui proprie, întrucât şi astfel el este dimpotrivă Dumnezeu şi Domn al tuturor. Astfel că după unirea cea nespusă chiar dacă ai numai pe Dumnezeu, prin aceasta noi înţelegem pe Cuvântul Cel din Dumnezeu Tatăl, care s-a întrupat şi s-a făcut om şi chiar dacă l-ai numi om, întru nimic mai puţin noi nu vom cunoaşte decât tot pe acela, care în chip de iconomie s-a coborât între noi, luând asupra-şi măsurile omenirii. În el s-a făcut pipăibil ceea ce este nepipăibil şi văzut ceea ce este nevăzut, întrucât trupul care s-a unit cu el şi care zicem că este şi pipăibil şi văzut, nu a fost nicidecum străin de el. De aceea, cei care nu cred aşa ci separă, după cum am spus mai înainte, ipostazele după unire, născocind între ele numai o legătură simplă, de merit, adică de autoritate, sunt arătaţi, de către anatematismele de faţă străini de cei ce gândesc cele drepte. Scrutând cu deamănuntul taina iconomiei în trup a celui unul născut, zicem că Cuvântul lui Dumnezeu tatăl s-a unit în chip extraordinar şi tainic cu un trup sfânt care a avut suflet raţional. Ca atare noi înţelegem un sigur Fiu, cum de altfel ceva asemănător se poate vedea şi la noi înşine, unde cu toate că trupul este de altă natură decât sufletul, totuşi amândouă se găsesc aşezate laolaltă în aceeaşi vieţuitoare dintr-o unire de natură divină. (Va urma)
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
