Raportul parțial al Ministerului Mediului după verificările din Gorj

311

Reprezentanții Corpului de Control al Ministerului Mediului au făcut verificări la Direcţia Silvică Gorj (Ocolul Silvic Polovragi şi Ocolul Silvic Novaci) şi la ocoalele silvice private care administrează sau asigură servicii silvice pentru suprafeţele de pădure din zonele Novaci şi Polovragi (Obârşia Lotrului-Voineasa, Buila, Eparhial Gorj), precum şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj şi Comisariatul Judeţean Gorj al Gărzii Naţionale de Mediu. Membrii Corpului de Control al Ministrului au verificat documente emise de aceste instituţii în perioada 2011-2014, fiind constatate mai multe nereguli. – ,,Exploatări forestiere realizate în baza amenajamentului silvic aprobat, dar pentru care nu a fost eliberat aviz de medi,, este neregula depistata la Ocolul Silvic Obârşia Lotrului – Voineasa, care administrează suprafaţa de pădure aflată în propietatea Obştei de moşneni Aninişeni – Radoşeni – Cărpinişeni; – Exploatări forestiere fără ca amenajamentele silvice pentru suprafeţele de pădure respective să fie aprobate şi fără să deţină aviz de mediu. Această neregulă a fost constatată la Ocolul Silvic Buila care administrează suprafaţa de pădure în proprietatea Obştei Cerbul, Ocolul Silvic Eparhial Gorj şi Ocolul Silvic Obârşia Lotrului –Voineasa pentru suprafaţa de pădure aflată în proprietatea Obştei Berceşti – Vlădoi; – Exploatări forestiere pentru amenajamente silvice care nu au fost aprobate şi pentru care nu s-a finalizat procedura de emitere a avizului de mediu, documentaţiile fiind depuse la autoritatea de mediu competentă. Această neregulă a fost constatată la Ocolul Silvic Novaci şi Ocolul Silvic Buila pentru suprafaţa de pădure aflată în proprietatea Obştei Analogul Boieresc de la Posada; – S-a constatat, de asemenea, că s-au desfăşurat activităţi de exploatare forestieră de către societăţi comerciale care nu deţin autorizaţie de mediu pentru această activitate. Este vorba despre 10 societăţi de pe raza Ocolului Silvic Polovragi care au exploatat o cantitate totală de 8.183 metri cubi, 4 societăţi pe raza Ocolului Silvic Novaci cu o cantitate de 8.395 metri cubi şi 4 societăţi aferente Ocolului Silvic Buila unde s-au exploatat 9.334,9 metri cubi“, se arată în comunicatul ministerului.
De asemenea, Corpul de Control a verificat şi modul în care APM Gorj a autorizat activitatea de extragere a nisipului şi pietrişului din albia râului Gilort. Astfel, controalele au evidenţiat faptul că în cazul tuturor balastierelor autorizaţiile de mediu au fost emise fără a fi respectate prevederile legale, şi anume: • Documentaţiile depuse sunt incomplete; • În fişele de prezentare şi în autorizaţiile de mediu emise nu sunt specificate elementele esenţiale ale activităţii desfăşurate, respectiv suprafaţa pe care este permisă exploatarea, adâncimea de extracţie, distanţa faţă de alte construcţii situate în amone şi aval de perimetru; • Modul de exploatare şi cantitatea anuală de agregate minerale extrase. O situaţie specială s-a constatat în cazul a 3 balastiere amplasate în interiorul sitului Natura 2000 constituit de-a lungul râului Gilort. În cazul acesta, APM Gorj nu a parcurs procedura de evaluare adecvată privind efectele potenţiale ale activităţilor asupra ariei naturale protejate. „Aceste concluzii survin în urma unei prime faze de control, în care au fost verificate documentele, avizele, autorizaţiile. Urmează o a doua etapă, în care Corpul de Control va verifica efectiv în teren dacă aceste exploatări sunt conforme cu realitatea. Momentan, este prematur să vorbim de o corelare clară între mărimea distrugerii provocate de inundaţii şi exploatările din zonă, deoarece, pentru a trage concluziile corecte, avem nevoie şi de verificarea din teren. Chiar şi în această etapă însă au fost descoperite nereguli grave şi vom acţiona în consecinţă”, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. ”După ce vom finaliza controlul cu verificarea în teren şi după ce vom avea rezultatele acestei analize, avem în vedere demararea unei verificări la nivel naţional, pe specificul neregulilor constatate”, a mai spus Korodi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here