Jucătorii se schimbă, se schimbă antrenorii, ba chiar și conducerea, însă obiceiul de a cere ajutor divinității rămâne la Pandurii.
Necunoscând gustul victoriei din decembrie, Pandurii au apelat la serviciul a doi preoți, care au sosit ieri la Stadionul „Municipal” înaintea meciului cu Concordia Chiajna, pentru a deschide echipei gorjene calea spre victorii. Preoții au poposit vreme de câteva minute în vestiarele gorjenilor, dar nu au uitat nici de „câmpul de luptă” al elevilor lui Cristi Pustai și au sființit terenul de joc, porțile și chiar băncile de rezervă sau autocarul. Fără a se numi un suporter adevărat, Marian Buțerchi, unul dintre cei doi preoți aduși la stadion de conducerea pandură, s-a declarat un susținător al mișcării sportive, în general: „Îmi place sportul, urmăresc competițiile sportive ori de câte ori am ocazia. Aproape de suflet îmi este orice sport, important este să se facă mișcare”.
Cristi Constantinescu