Cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

266

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi bărbaţi suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos.

În cursul zilei de 11 octombrie, poliţiştii din comuna Padeş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 62 ani, din localitate, în calitate de împuternicit al unei societăţi comerciale, în perioada anilor 2011-2012, cu ocazia unor activităţi de exploatare a masei lemnoase dintr-un teren cu vegetaţie forestieră gestionat de Ocolul Silvic Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, a tăiat de pe picior şi sustras 23 arbori specie fag, nemarcaţi de organele silvice, cu un volum total de circa 80 mc. „Prejudiciul cauzat astfel a fost estimat la suma de aproximativ 20.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos a fost întocmit pe numele unui bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Plopşoru, prins în flagrant de poliţiştii din localitate în timp ce tăia, fără drept, un număr de 12 arbori, specia gorun, din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Turceni, arbori pe care i-a încărcat într-un atelaj cu tracţiune animală, urmând să îi transporte la domiciliu. „Materialul lemnos tăiat a fost ridicat şi lăsat în custodie reprezentanţilor Ocolului Silvic Turceni, până la finalizarea cercetărilor, urmând ca aceştia să stabilească prejudiciul cauzat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here