Pistol şi Mladen, eliberaţi din funcţie de către Băsescu

531

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Craiova a Elenei-Carmen Mladen, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, informează Administraţia Prezidenţială. Aceasta a fost condamnată pentru şantaj în dosarul cu Matei Catrinoiu, preşedintele PNŢCD Gorj, de care spunea că ar fi violat-o. Eliberat din funcţie, pentru pensionare, a fost şi judecătorul Mihai Pistol.

Pe 4 iunie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus eliberarea din funcţia de judecător a Elenei Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Documentaţia a fost trimisă ulterior preşedintelui României, pentru a semna decretul de eliberare din magistratură. În 20 mai, judecătoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Curtea supremă a respins recursul declarat de judecătoare şi a menţinut pedeapsa dată de Curtea de Apel Bucureşti în noiembrie 2012.

Pistol, la pensie
De asemenea, preşedintele Băsescu a mai semnat eliberarea din funcţie a mai multor judecători, ca urmare a pensionării acestora: Georgeta Olteanu (Judecătoria Câmpulung), Valerica Dobrin (Tribunalul Vrancea), Florica Bucur (preşedintele Judecătoriei Lieşti), Marcela Baban (Tribunalul Sibiu), Florenţa Bărbuţ (Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), Mihail Pistol (Tribunalul Gorj).
Şeful statului a semnat, tot ca urmare a pensionării, şi eliberarea din funcţie a procurorului Vasile Frăsineanu (prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău).
Preşedintele a mai semnat şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a Anitei-Cristina Balaban şi numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Timişoara, precum şi pe cel privind numirea Vioricăi Trestianu în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here