Elevii vor lua lecții de sport de la campioni

123

Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport au semnat un protocol de colaborare pentru implementarea Programului Naţional „Campion în şcoală”. Programul va fi implementat în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, contribuind astfel la stimularea interesului pentru sport în rândul tinerilor. Protocolul prevede implicarea a minimum 47 de campioni ai sportului românesc, retraşi din activitatea sportivă, care vor participa în mod activ la activităţile programului, în calitate de „ambasadori ai sportului şcolar”. Aceştia vor fi implicaţi în următoarele activităţi: lecţii de educaţie fizică şi sport, ore de consiliere şi orientare, precum şi competiţii sportive şcolare în judeţele unde au fost desemnaţi, inspirând elevii şi cadrele didactice prin propriul exemplu. „Prin acest protocol dorim să aducem marii campioni ai sportului românesc mai aproape de elevi şi de cadrele didactice, pentru a inspira şi pentru a motiva generaţiile tinere să adopte un stil de viaţă sănătos şi activ. Aceşti ambasadori ai sportului vor inspira elevii prin exemplul lor de dăruire, disciplină şi curaj, demonstrând că succesul vine din respectul pentru reguli şi din munca susţinută.
Prin acest program ne dorim să creştem gradul de participare a elevilor la activităţile sportive, să dezvoltăm spiritul de echipă şi să cultivăm o mentalitate de învingător, nu doar pe terenul de sport, ci şi în viaţa de zi cu zi”, a afirmat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Programul urmăreşte creşterea gradului de participare a elevilor la activităţi sportive şi promovarea sportului ca mijloc de îmbunătăţire a stării de sănătate şi a condiţiei fizice şi psihice. „Educaţia fizică şi sportul nu sunt doar materii şcolare, ci instrumente esenţiale pentru dezvoltarea integrală a copilului, iar prin exemplul marilor campioni, ne dorim să le arătăm tinerilor că sportul îi poate ajuta să devină oameni mai buni”, a afirmat Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here