Nu e timp de lacrimi. Patru formații rămân neînvinse în Liga 4

550

După etapa a șasea din Liga a patra gorjeană, două formații au rămas cu bilanț perfect. CSM Tâgu Jiu și CSC Negomir au 18 puncte după alte două succese concludente. Formația din municipiu a făcut scorul etapei. Elevii lui Găman nu au avut milă de Tismana și au dat 10 goluri pe ,,Constantina Diță”. Unirea Țînțăreni a încasat o corecție severă de la ,,satelitul” vulturilor. Oaspeții au primit o „manita”, apoi i-au acuzat pueril pe adversari că au folosit jucători de Liga a 3-a, lucru perfect regulamentar. De altfel, trupa din Fărcășești este printre echipele neînvinse ale campionatului și este acum pe podium, cu un singur rezultat de egalitate înregistrat în șase etape. În seriile din Liga 5, Știința Godinești este singura formație cu trei victorii pe linie.
Liga 4, Etapa 6
CS Internațional Bălești 1 – 1 FC Petrolul Țicleni
CSO Turceni 2 – 1 CS Știința Drăguțești
CSC Negomir 4 – 0 AS 7 Noiembrie Costești
CS Petrolul Stoina 0 – 2 CS Petrolul Bustuchin
CS Jiul Rovinari 2016 2 – 0 CS Parângul Bumbești-Jiu
CS Minerul Motru 2008 4 – 0 AS Jupânești
CSM Târgu Jiu 10 – 0 CSO Tismana
CS Minerul Mătăsari 2 – 1 CS Gilortul 2 Tg Cărbunești
CS Vulturii 2 Fărcășești 5 – 0 CS Unirea Țînțăreni
Liga 5 – Seria 1, Etapa 3
AS Triumful Borăscu 5 – 0 AS Unirea Dragotești
AS Foresta Văgiulești 3 – 0 AS Viitorul Plopșoru
AS Unirea Bolboși 0 – 1 AS Știința Godinești
AS Viitorul Brănești 3 – 2 CS Dumbrava Câlnic
Liga 5 – Seria 2, Etapa 3
AS Gilortul Bengești 1 – 1 AS Avântul Baia-de-Fier
CSC Dănești 2 – 2 AS Scoarța
AS FC Dănciulești 1 – 9 AS Bradul Polovragi
AS Știința Flacăra Roșia de Amaradia 3 – 4 AS Stejari
Cătălin Pasăre