Manţog cu ameţeală, interlopul Livezeanu cu lipotimie

330

Ionel Manţog a fost externat vineri din Spitalul Judeţean, Secţia de Neurologie, şi a fost dus, din nou, în Penitenciarul Târgu-Jiu, investigaţiile medicale făcute în cazul său nedovedind că acesta nu suferă de ceva grav. De altfel, Manţog nu este singurul a căror ameţeli l-au dus în spital pentru investigaţii medicale, în luna mai a acestui an interlopul Gelu Livezeanu a ajuns şi el cu escortă la aceiaşi unitate medicală pentru o lipotimie. Culmea este că cei doi, se vehiculează în unitate de detenţie, ar putea să fie, în scurt timp, colegi de celulă.

Ionel Manţog nu este singurul deţinut din Penitenciarul Târgu-Jiu care a acuzat o stare generală de rău pentru o vizită medicală în afara închisorii. A făcut Manţog în august pentru ceea ce s-a dovedit o ameţeală sau mai precis un atac ischemic tranzitoriu, suspiciunea de atac cerebral nefiind confirmată dar a făcut-o în mai şi Gelu Livezeanu care nu a primit însă nicio zi de internare ci doar o perfuzie şi atât. Fostul interlop a făcut o lipotimie cauzând stări generale de rău. A leşinat şi a fost dus la Spitalul Judeţean dar a fost trimis înapoi în penitenciar după ce i s-a făcut o perfuzie. Livezeanu a fost transferat de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova după ce i s-a schimbat regimul de detenţie. Acesta are regim semi-deschis la Penitenciarul Târgu-Jiu ca şi Ionel Manţog, şi ar putea fi colegi de cameră acum după externarea fostului pedelist de la Neurologie, susţin surse din Penitenciar. Singurul mai puţin încântat de noul său coleg de celulă este Manţog, care nu ar prea vrea să ajungă sub papucul lui Livezeanu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here