Arc peste timp pentru foștii elevi ai Liceului Tehnologic Bâlteni

283

O întâlnire emoționantă a avut loc la Bâlteni, acolo unde foștii elevi ai Liceului Tehnologic din promoția 1989 și-au dat întâlnire pentru a schimba impresii și a rememora momentele frumoase din perioada anilor de liceu.

S-a strigat catalogul promoției 1989 a Liceului Tehnologic Bâlteni, fostul Grup Școlar Industrial Minier! Zeci de foști absolvenți și cadre didactice s-au reîntâlnit după 35 de ani de când au ieșit de pe băncile liceului și și-au luat în piept viața de adulți. Emoții au fost atât în rândul foștilor liceeni, în prezent ajunși adulți cu copii și chiar nepoți, cât și în rândul celor care le-au fost dascăli.
”35 de ani! O revedere emoționantă a absolvenților de la Liceul Tehnologic Bâlteni, promoția 1989. O revedere emoționantă atât pentru foștii elevi, dar și pentru noi, actuale sau foste cadre didactice. Acești minunați oameni fac parte din ultima generație cu uniformă! Am ascultat cu emoție discursul lor și da, ei recunosc că pe atunci, respectul, seriozitatea și învățătura erau la cote mult mai înalte. Dovadă stau realizările lor cu care se mândresc. Pe rând, fiecare, au spus PREZENT la strigarea catalogului: XII-A, B, C, D, E și ne-au descris în câteva cuvinte, cum au evoluat în ultimii 35 de ani. Mulți dintre ei au făcut studii superioare, și-au întemeiat familii frumoase, alții sunt deja pensionari… dar, cu toții aveau acea mulțumire a omului care a trăit și a făcut ceva frumos in viață! Vă mulțumim dragii noștri, foști elevi, pentru aprecierea voastră! Ați adus în discuție multe momente frumoase din viața voastră de elev și ați transmis copiilor voștri același respect pentru tot ceea ce înseamnă învățătură și educație!”, este mesajul transmis de Camelia Botez, cadru didactic în cadrul Liceului Tehnologic Bâlteni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here